Statele Unite acuză Rusia că refuză inspecţiile la instalaţii militare strategice

Administraţia de la Washington a acuzat, marţi, Rusia că nu se conformează obligaţiilor asumate prin Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START), refuzând inspecţiile pe bază de reciprocitate în baze militare, pe fondul tensiunilor dintre Occident şi Moscova.

“Refuzul Rusiei de a facilita activităţile de inspectare împiedică Statele Unite să exercite drepturi importante în virtutea Tratatului Noul START şi ameninţă viabilitatea controlului nuclear între SUA şi Rusia”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, citat de agenţia Reuters.

“Rusia nu s-a conformat nici obligaţiei din Tratatul Noul START de a convoca o sesiune a Comisiei Consultative Bilaterale în termenul prevăzut”, a afirmat oficialul american, potrivit postului de televiziune CNN.

Oficialul american a precizat că Moscova a avut o “direcţie clară” de revenire la inspecţii, subliniind că Washingtonul menţine disponibilitatea de a colabora pentru relansarea aplicării Tratatului Noul START.

În noiembrie 2022, Rusia a anulat participarea la o reuniune programată la Cairo pentru discuţii cu Statele Unite despre reluarea inspecţiilor reciproce la capabilităţile nucleare, în cadrul Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START).

Diplomaţi din Rusia şi Statele Unite s-au întâlnit în decembrie 2022, în oraşul turc Istanbul, pentru a discuta o serie de aspecte ale relaţiilor bilaterale, care rămân tensionate. Pe fondul disputelor din ultimii ani, Statele Unite şi Rusia şi-au redus semnificativ personalul diplomatic, inclusiv după o serie de expulzări.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *