Statele Unite sancţionează oficiali iranieni, din cauza reprimării protestelor

“Astăzi, Oficiul pentru Controlul Activelor din cadrul Departamentului Trezoreriei introduce pe lista sancţiunilor Fundaţia de Cooperare a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran şi cinci membri ai consiliului de administraţie, precum şi pe adjunctul ministrului pentru Informaţii şi Securitate şi patru membri de rang înalt ai Gardienilor Revoluţiei, în virtutea autorităţii în materie de drepturile omului. Acţiunea de astăzi, aplicată în coordonare cu Marea Britanie şi Uniunea Europeană, vizează un pilon economic central al Gardienilor Revoluţiei, care finanţează o mare parte a acţiunilor brutale de reprimare ale regimului iranian; sunt sancţionaţi şi oficiali de rang înalt din domeniul securităţii care coordonează acţiunile de reprimare ale Teheranului la nivel naţional şi provincial”, anunţă Departamentul Trezoreriei de la Washington, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia NEWS20.

“Statele Unite menţin angajamentul de a susţine poporul iranian în solicitările privind drepturile omului şi alte libertăţi fundamentale. Alături de partenerii noştri, vom continua să tragem la răspundere regimul iranian atât timp cât recurge la violenţă, la farse de procese, la executarea protestatarilor şi la alte mijloace de reprimare a cetăţenilor”, a declarat Brian Nelson, subsecretar american al Trezoreriei responsabil de combaterea Terorismului şi Inteligenţă Financiară.

Miniştrii de Externe din statele Uniunii Europene au aprobat, luni, noi sancţiuni împotriva Administraţiei din Iran, din cauza acţiunilor de reprimare a demonstranţilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *