Statele Unite vor crea în premieră postul de ambasador pentru Arctica

Președintele american Joe Biden va numi un ambasador pentru zona Arctică, o premieră pentru Statele Unite în contextul tentativelor rusești de a-și extinde influența în regiune.

Statia de cercetare Princess Elisabeth din AntarcticaFoto: antarcticstation.org

„O regiunea Arctică care este pașnică, stabilă, prosperă și cooperează este de o importanță strategică critică pentru Statele Unite și o prioritate pentru secretarul [de stat Antony] Blinken”, afirmă un comunicat remis presei vineri de Departamentul de Stat de la Washington.

„Ca una dintre cele 8 națiuni Arctice, Statele Unite au un angajament îndelungat de protejare a intereselor economice de securitate națională și economie în regiune, de combatere a schimbărilor climatice, încurajare a dezvoltării și investițiilor, și promovare a cooperării cu statele Arctice, aliații și partenerii”, adaugă acesta.

Comunicatul precizează de asemenea că actualul coordonator al SUA pentru zona Arctică va fi ridicat la rangul de ambasador și că administrația Biden așteaptă aprobarea Congresului odată ce nominalizarea este trimisă Senatului.

Rusia și-a intensificat în ultimii ani activitățile de extindere a influenței și controlului asupra Arcticii, revendicând încă din 2015 peste un milion de kilometri pătrați în această zonă, inclusiv Polul Nord.

Zona revendicată de Rusia este considerată strategică datorită cercetărilor care au arătat existenta unor rezerve uriașe de hidrocarburi. Vladimir Putin a descris regiunea drept „zona de interes special” pentru Rusia și a ordonat sporirea prezenței militare.

NATO consideră Rusia o provocare strategică în zona Arctică

Mai devreme în cursul zilei de vineri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că capabilităţile Rusiei în Nord sunt o provocare pentru NAT și că organizaţia are nevoie de o prezenţă aliată solidă în regiunea Arctică.

„Importanţa Nordului este în creştere pentru NATO şi pentru Canada întrucât vedem o consolidare militară semnificativă rusă, cu noi baze şi noi sisteme de arme”, a spus Jens Stoltenberg, stând alături de premierul canadian Justin Trudeau la Cold Lake, în provincia Alberta.

De partea sa, Trudeau a afirmat că schimbarea situaţiei geopolitice în ultimele luni a arătat că Rusia este un motiv de îngrijorare în creştere.

Fostul președinte american Donald Trump a declanșat un conflict diplomatic cu Danemarca după ce a declarat în 2019 că i-ar plăcea să cumpere Groenlanda pentru a consolida prezența Statelor Unite în regiune.

„În esență, este o mare tranzacție imobiliară”, a declarat el în urmă cu 3 ani, apreciind că imensa insulă „creează multe probleme Danemarcei deoarece ei pierd circa 700 de milioane de dolari în fiecare an pentru a o întreține … Și strategic pentru Statele Unite ar fi foarte simpatic și suntem un mare aliat al Danemarcei, protejăm Danemarca și ajutăm Danemarca și o vom ajuta”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *