
Jared Kushner. Credit foto: Alex Wong / Getty images / Profimedia
Proiectul lui Jared Kushner pentru o stațiune de lux pe o insulă din Albania este criticat de zeci de organizații neguvernamentale de mediu din mai multe țări, conform unui comunicat consultat sâmbătă de AFP.
Ginerele președintelui american intenționează să transforme Sazan, o insulă nelocuită din sud-vestul Albaniei, care cândva a găzduit o bază militară comunistă secretă, într-o destinație turistică de lux, estimată la aproximativ 1,4 miliarde de euro.
Un număr de 41 de grupuri de mediu din 28 de țări au cerut suspendarea proiectului, într-o scrisoare adresată premierului Edi Rama și ministrului albanez al mediului, Sofjan Jaupaj, în această săptămână.
„Proiectul propune intervenții pe 45 de hectare, reprezentând riscuri serioase pentru biodiversitate și habitatele critice ale zonei”, susțin organizațiile.
Sazan și apele din jur „oferă habitate cruciale pentru unele dintre cele mai periclitate specii marine din lume”, au mai declarat acestea.
ONG-urile au spus că dezvoltarea unei stațiuni de lux „reprezintă o amenințare serioasă pentru aceste habitate delicate” și au cerut „suspendarea imediată a oricăror decizii care avansează proiectul”.
În această săptămână, și fiica președintelui american, Ivanka Trump, a vizitat mai multe locuri din Vlora, regiunea albaneză în care se află insula, însoțită de aproximativ 60 de arhitecți.
În decembrie, o firmă de investiții legată de Kushner a renunțat la planul de a construi un hotel la Belgrad, într-o locație care fusese sediul fostului stat major al armatei iugoslave. Proiectul fusese suspendat din mai.
Ministrul sârb al culturii a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu și falsificarea unui document oficial care permisese retragerea „statutului de patrimoniu cultural” al locației.





