ȘTIINȚĂ. Mumiile din mlaștini – Oameni care au murit acum 2.000 de ani, dar putem ști și ce au mâncat chiar înainte de ultima clipă. De ce s-au păstrat atât de bine aceste corpuri?

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cele mai faimoase mumii sunt cele egiptene, însă o categorie cu totul specială de corpuri excelent conservate a ieșit la iveală în multe mlaștini din nordul Europei. În engleză li se spune „bog bodies” și vorbim despre oameni dispăruți cu două milenii în urmă, dar despre care putem spune, precum unui corp descoperit în Danemarca, că „a mâncat la ultima masă „peste 60 de tipuri de plante zdrobite și puse într-un terci ce conținea cereale, buruieni cu gust amar și 13 tipuri de iarbă”. Ce știm despre modul cum au pierit acești locuitori?

MlastinaFoto: Steve Allen, Dreamstime.com

Mlaștina, o graniță între lumi și o poartă către zei

În Epoca Fierului, mlaștinile erau locuri importante pentru europenii acelor vremuri care luau turbă, mușchi sau rămășițe de plante pentru a le folosi în gospodărie, fie la realizarea de unelte, de arme sau de recipiente.

Din mlaștinii, oamenii de acum câteva mii de ani colectau turbă, pe care a foloseau, dar și minereu de fier din care făceau cazane, scuturi sau arme. Pe lângă unele mlaștini erau și multe păsări ce erau vânate pe atunci. Mlaștinile, deși erau locuri foarte periculoase, erau și puncte esențiale pentru existența micilor comunități din Epoca Fierului.

Se crede și că mlaștinile erau văzute de oamenii din vechime ca fiind locuri sacre, într-o lume plină de superstiții și credințe, locuri care nu erau nici pământ ferm și nici luciu de apă. Erau precum o graniță nu doar între apă și uscat, ci și între lumi, mai ales că din unele mlaștini ieșeau vapori de gaz și deasupra multora erau mirosuri greu de suportat. Mlaștina nu era văzută ca fiind un loc banal.

Gazele care ieșeau la suprafață puteau fi interpretate ca fiind scoase de misterioase creaturi din adâncuri și unii credeau că în smârcurile pline cu mușchi și noroi sălășluiesc zeii, ca dovadă fiind faptul că s-au adus ofrande scumpe, cum ar fi bijuterii superbe sau arme noi-nouțe, care la vremea aceea erau extrem de scumpe,

Descoperirile arheologice au scos la iveală aceste ofrande cu obiecte atât de noi, de frumoase și de valoroase, încât numai din superstiție ar fi fost aruncate în smârcuri.

Moartea care-i îmbuna pe zei într-o vreme a obiceiurilor cumplite

Oamenii care trăiau în nordul Europei acum 2-3 milenii aveau o privire cu totul diferită asupra lumii și ei vedeau zei pretutindeni și credeau că aproape tot ce fac are legătură cu zeii. Întregi comunități erau convinse că, dacă nu îi vor îmbuna pe zei, aceștia se vor supăra și îi vor pedepsi, aducând, spre exemplu, molime sau recolte proaste, ceea ce însemna dezastru pentru acea comunitate.

Și inversul era valabil: la multe popoare din vechime apăreau sacrificii ritualice după o catastrofă naturală sau în timpul unei perioade de foamete, în ideea că zeii vor fi mai îngăduitori dacă li se oferă ceva valoros. Nu era exclus ca drept ultimă soluție, dacă erau vremuri cumplit de grele, oamenii din micile așezări ale Epocii Fierului să decidă că vor sacrifica persoane importante, cum ar fi pe cineva cu statut aparte sau un mare preot or șaman.

Capul Omului de la Tollund (sursa foto Richair, Dreamstime.com)

Pentru a-i îndupleca pe zei au fost cu siguranță cazuri în care oameni din comunitate au fost sacrificați în aceste mlaștini, o teorie a unor arheologi fiind că oamenii acelor vremuri, luând atâtea lucruri trebuincioase din smârcuri, considerau că trebuie să ofere și ei ceva la schimb și alegeau să facă sacrificii de animale și, uneori, și umane. Unii se ofereau de bunăvoie, dar probabil că cei mai mulți erau aleși și obligați să se lase uciși.

O altă teorie, pornită de la câteva descoperiri arheologice merge pe ideea că erau aleși spre sacrificii oameni cu boli grave sau cu infirmități, pentru că se credea că au puteri magice.

Descoperirile din ultimii zeci de ani au arătat că în aceste mlaștini și-au găsit mulți oameni sfârșitul acum 2-3.000 de ani iar corpurile lor au fost găsite într-o stare excepțională de conservare, datorită mediului chimic unic din aceste turbării.

Turba – Un mediu precum o mașină a timpului

Acestor corpuri din mlaștini li se spune „bog bodies” în engleză, iar în țările din nordul Europei, din Islanda până în Germania și din Irlanda până în Polonia au fost descoperite în ultimele două secole peste două mii de corpuri, cele mai multe datând din perioada 400 î Hr – 400 d Hr.

Ce este și mai interesant este că multe dintre aceste descoperiri sunt de oameni care au murit tineri și care par să nu fi avut nicio boală gravă și analizele criminaliștilor au arătat într-un mare număr de cazuri că morțile au fost violente, semn că au fost loviți cu obiecte dure, înainte de a fi aruncați în mlaștină. În destule cazuri s-a folosit excesiv de multă violență.

„Este cert că multe dintre aceste morți au fost speciale, iar pregătirea cu grijă a victimelor, îmbrăcămintea și poziția neobișnuite și furia nejustificată implicată în multe dintre aceste morți dovedesc că totul era gândit să transmită un mesaj, fie zeilor, fie bărbaților și femeilor din comunitate”, scrie Justin Pollard în cartea „The History of Archaeology in 50 great discoveries”.

O dată la câteva luni în presa internațională apare câte o știre despre rămășițe omenești descoperite în mlaștini bogate în turbă din nordul Europei. În general, în aceste știri se spune că polițiștii, când au venit pentru a analiza rămășițele umane descoperite, au crezut inițial că era vorba despre o persoană care a murit cu câteva zeci de ani în urmă. Știrile continuă în general cu un paragraf în care se spune că analizele de laborator i-au uluit pe toți, iar acele rămășițe aveau peste 2.000 de ani vechime.

Așa a fost pe 25 ianuarie, în Irlanda de Nord, când au fost descoperite rămășițe osoase ale unui tânăr care avea între 13 și 17 ani și care a trăit acum 2.500 de ani.

Turbăria este un loc mlăștinos, bogat în vegetație, din ale cărei resturi se formează turba. Turba este un cărbune inferior de culoare cafenie-închisă sau neagră, format prin descompunerea lentă a plantelor din mlaștini și folosit pe post de combustibil și de îngrășământ.

În secolul XIX au început să iasă la iveală aceste descoperiri macabre, mai ales în zonele mlăștinoase din Danemarca, iar cei mai luminați oameni ai acelor vremuri nu prea știau ce să creadă despre ele, fiindcă nu exista aparatura modernă de datare pe care ne bazăm în prezent.

În cazul unei fete descoperite la 1835 într-o turbărie din Danemarca s-a crezut că este vorba despre o regină vikingă din secol XII, spre exemplu, deși era vorba despre o persoană care trăise cu 14 secole înainte de acel secol.

Nu s-au păstrat descrieri ale ritualurilor oamenilor care au trăit acum 2.500 de ani în nordul Europei și singurele referiri scrise erau ale istoricului și omului politic roman Tacit (Tacitus) care descria obiceiurile popoarelor germanice, menționând la capitolul pedepse faptul că unii criminali sau trădători erau spânzurați, iar alții erau aruncați în mlaștini.

Aceste corpuri s-au conservat excepțional de bine datorită mediului chimic cu totul special din turbării, un mediu acid, cu foarte puțin oxigen, un mediu care face ca pielea umană să se întărească și se blochează și procesul de descompunere, care în mod normal pornește imediat după deces. A contat enorm și faptul că aceste mlaștini au fost în zone reci ale Europei, fiindcă nu avem exemple de corpuri excelent conservate în mlaștini din Grecia sau Spania.

Mediul acid din mlaștină a permis, la cele mai faimoase cazuri, conservarea pieii, a părului, a oaselor, a dinților și a unghiilor. La unele corpuri, pielea a devenit de o culoare albastru închis sau pământie, în timp ce părul s-a colorat în portocaliu sau în roșu.

În unele cazuri, oasele devin moi, pentru că a scăzut concentrația de calciu din ele, dar în alte exemple s-a păstrat o parte din îmbrăcămintea omului, dacă a fost confecționată din lână de oaie sau din piele de animal. Într-un caz din See Moor (Germania) s-au păstrat încălțările de piele purtate de o persoană de acum peste 16 secole, însă oasele picioarelor ce au purtat acele încălțări s-au dizolvat.

Cum au ajuns acei oameni în mlaștini

Aceste „bog bodies” au fost împărțite în trei categorii, în funcție de starea în care au fost găsite:

  • „bog mummies” (mumii de mlaștină) la care se păstrează piele, țesuturile moi și părul, exemplul cel mai bun fiind Omul de la Tollund.
  • „bog skeletons” (schelete de mlaștină) la care s-au păstrat doar oasele și sunt și exemple de opt milenii vechime.
  • o combinație între cele două la care s-au păstrat parțial resturi din ambele categorii descrise mai sus.

Starea de conservare a variat în funcție de mulți factori, precum gradul de aciditate al mlaștinilor, perioada anului în care omul a murit, dacă a fost aruncat la mai mult timp după ce a murit, dar și adâncimea mlaștinii și tipul de mușchi din smârc.

O parte dintre mumiile din mlaștini au ajuns acolo dintr-un accident, fiindcă mlaștina este un loc periculos și oamenii au căzut pentru că s-au dezechilibrat sau pentru că au încercat să traverseze zona sau au căzut în timp ce încercau să vâneze o pasăre. Fără îndoială au fost și sinucideri.

Însă au fost multe cazuri în care rămășițele scoase la iveală și analizate în laboratoarele moderne au scos la iveală urme de violență: lovituri la cap cu obiecte dure, sugrumări, răni grave la gât. Unii oameni au fost spânzurați mai întâi și aruncați apoi în smârc cu funia la gât. Sigur o parte dintre cei ajunși pe fundul smârcurilor au fost executați pentru crime sau alte lucruri ce nu erau tolerate pe atunci.

Pentru că tehnicile de analiză din laborator au devenit mai performante s-a putut analiza în detaliu componența stomacului sau a intestinelor și s-a văzut faptul că o parte dintre cei care au pierit în mlaștini au consumat înainte substanțe halucinogene (ciuperci, plante, ierburi). O explicație ar fi, în cazul execuțiilor elaborate, că li s-au administrat forțat aceste substanțe în băuturi preparate în ideea ca ei să nu se zbată în momentele finale.

Este cu siguranță ceva deosebit la aceste trupuri care au ajuns acum peste 1.500 de ani în mlaștini, fiindcă în acele vremuri rar morții erau îngropați, ci mai des erau arși sau erau lăsați sub cerul liber.

Omul de la Lindow și o moarte dură

Una dintre descoperirile arheologice care au făcut senzație a fost făcută în 1983, în nord-vestul Angliei, într-o mlaștină numită Lindow Moss. S-a crezut inițial că este vorba despre victima unei crime mult mai recente, dar nu era un caz de competența poliției, ci mai ales de cea a arheologilor.

Avea 1,67 metri înălțime, a trăit acum 2.000 de ani și avea cam 25 de ani când a încetat să mai existe. S-a păstrat până și conținutul stomacului său, astfel că se știe că a mâncat pâine nedospită din grâu și secară, dar și o băutură care conținea polen din vâsc.

Expertizele medico-legale au dus la concluzia că nu a făcut multe munci fizice în viață și că era sănătos, ceea ce poate însemna că erau un om important al comunității, un om care nu prea a fost forțat să facă cele mai grele munci, scrie Justin Pollard în cartea „The History of Archaeology in 50 great discoveries”. Volumul are un capitol dedicat Omului de la Lindow.

Omul de la Lindow a avut o moarte violentă, fiind lovit de cel puțin două ori cu un obiect dur în partea din spate a capului. I s-a pus și laț în jurul gâtului și a mai fost și înjunghiat. Pare clar că a fost o execuție, însă nu a fost una simplă, date fiind forța și violența faptelor.

Nu avem de unde știi dacă execuția a fost o reacție la ceva ce se întâmplase de curând sau a fost parte a unui ritual care se ținea în mod regulat, într-o anumită perioadă a anului în acea așezare.

Ce a mâncat înainte de moarte Omul de la Tollund, acum 24 de secole

Cel mai faimos „bog body” este Omul de la Tollund (The Tollund Man) care a fost descoperit în 1950 într-o mlaștină din regiunea Iutlanda din Danemarca. A fost găsit în poziție culcată și cei care l-au descoperit atunci au crezut că este cea mai recentă victimă a unui criminal din regiune, așa de bine era conservat cadavrul.

Analizele avansate de laborator au arătat însă că Omul de la Tollund trăise cu 2.400 de ani în urmă. Acum se găsește la muzeul din orașul danez Silkeborg.

A tot fost „scanat” în ultimii 40 de ani cu cele mai noi metode și se știe că vârsta undeva între 30 și 40 de ani, 160 cm înălțime și a fost spânzurat înainte de a fi aruncat (fără haine pe el) în mlaștina Bjældskovdal. A murit într-o zi „situată” între anii 405 și 380 î Hr.

În 2021 a fost descoperit conținutul ultimei „mese” pe care omul de la Tollund a mâncat-o: un terci din orz, o varietate de semințe sălbatice, o specie de in pitic și ceva pește.

O altă descoperire senzațională a fost „Omul de la Grauballe”, iar ultimul lui „prânz” a fost ceva cu totul special și indigest: peste 60 de tipuri de plante zdrobite și puse într-un terci ce conținea cereale, buruieni cu gust amar și 13 tipuri de iarbă. Acest fel de mâncare a fost probabil pregătit special pentru a i se oferi înainte de sacrificare, spune o teorie, iar unii istorici spun că acel om ar fi fost forțat să consume acel amestec insuportabil, pentru a fi umilit înainte de execuție.

Surse: National Geographic, BBC, LiveScience.com, Guardian, Reuters, AFP și volumul „The History of Archaeology in 50 great discoveries”. (autor Justin Pollard).

Sursa foto: Dreamstime.com

spot_imgspot_img