SUA: Barack Obama salută o “schimbare de mentalitate” la manifestanţii americani – International

Fostul preşedinte al Statelor Unite Barack Obama a salutat miercuri “schimbarea de mentalitate” operată la americanii manifestând împotriva rasismului şi violenţelor poliţiei, care, în opinia sa, ar putea conduce la reforme la nivel naţional, notează AFP, citată de Agerpres. Predecesorul lui Donald Trump a îndemnat, de asemenea, autorităţile la nivel de stat şi local să îşi revadă politica privind folosirea forţei, în primul său comentariu video după moartea lui George Floyd în mâinile poliţiei din Minneapolis la 25 mai. “Este foarte important pentru noi să profităm de acest moment care a fost creat, ca societate, ca ţară, şi să utilizăm asta pentru a avea un impact în cele din urmă”, a afirmat Barack Obama în cursul unei videoconferinţe cu militanţi, referindu-se la persoanele care au ieşit în stradă pentru a denunţa brutalităţile poliţiei, rasismul şi inegalităţile sociale.

“Există o schimbare de mentalitate în curs, o conştientizare mai mare a faptului că putem face mai bine”, a adăugat el.

Barack Obama, 58 de ani, care a rămas foarte popular în rândul democraţilor, a subliniat că manifestaţiile actuale zugrăvesc “un tablou al Americii mult mai reprezentativ” decât mişcările pentru drepturi civile din anii 1960.

În special tinerii au răspuns prezent şi motivaţia lor ar putea inspira o schimbare mai profundă, a adăugat el.

“Vreau să ştiţi că voi contaţi. Vreau să ştiţi că vieţile voastre contează, visele voastre contează”, a mai spus Barack Obama, în atenţia tinerilor afro-americani din ţară care, în opinia sa, au fost de prea multe ori martori sau victime ale violenţelor.

Fostul preşedinte american li s-a adresat şi aleşilor locali. “Îndemn fiecare primar din această ţară să îşi revadă politicile în domeniul folosirii forţei cu membrii comunităţii lor şi să se angajeze că vor răspunde pentru reformele promise”, a declarat el.

Primul preşedinte de culoare al Statelor Unite a lansat un apel la cooperare între indivizi pentru “a schimba America” şi a ajuta să se conformeze acestor valori

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *