SUA condamnă vehement atentatul de la Ierusalim şi reafirmă angajamentul pentru apărarea Israelului

“Este absolut oribil. Condamnăm în cei mai puternici termeni acest atac, aparent de tip terorist. Angajamentul nostru pentru securitatea Israelului rămâne ferm şi suntem în contact direct cu partenerii noştri israelieni. Suntem solidari cu poporul israelian”, a declarat Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, citat de site-ul Ynetnews.com.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, care duminică va începe un turneu în Egipt, Israel şi Cisiordania, va discuta despre “măsuri în sensul diminuării tensiunilor”, a subliniat Vedant Patel.

Atentatul a fost condamnat şi de ministrul britanic de Externe, James Cleverly, care a exprimat solidaritate cu poporul israelian.

Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar alte zece au fost rănite, vineri seară, în urma unui incident armat produs la periferia oraşului Ierusalim, pe fondul tensiunilor extreme din ultimele zile ca reacţie la o operaţiune militară israeliană în Cisiordania. Un militant islamist a deschis focul în faţa unei sinagogi din colonia evreiască Neve Yaakov, situată la periferia nord-estică a oraşului Ierusalim. Autorul atacului a fost împuşcat mortal de agenţi ai serviciilor de securitate israeliene.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a convocat o şedinţă de urgenţă cu şefii serviciilor de securitate pentru evaluarea situaţiei. Atacul a fost salutat de grupurile militante palestiniene Jihadul Islamic şi Hamas. Atentatul intervine pe fondul tensiunilor extreme generate de un raid militar israelian efectuat joi în oraşul palestinian Jenin, în Cisiordania, soldat cu nouă morţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *