SUA: Donald Trump avertizează asupra riscurilor întârzierii aflării rezultatului scrutinului prezidenţial din 3 noiembrie – International

Preşedintele american Donald Trump a avertizat vineri că aflarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, în care se va confrunta cu democratul Joe Biden, ar putea dura săptămâni, dacă nu chiar luni de zile, informează AFP.

În plină controversă cu privire la reformarea serviciului poştal american şi în faţa îngrijorărilor cu privire la posibilitatea unui flux extraordinar de mare de voturi prin corespondenţă din cauza pandemiei de COVID-19, care ar putea copleşi organizatorii, preşedintele republican susţine de săptămâni întregi că rezultatele mult aşteptate ar putea fi amânate.

“Nu vom avea niciodată un rezultat electoral pe 3 noiembrie”, a spus el vineri în timpul unui discurs în apropiere de Washington. “Nu cred că vom putea şti cum se încheie alegerile săptămâni, luni, poate niciodată”, a susţinut Trump. În urma lui Joe Biden în sondaje, Donald Trump îi acuză pe democraţi că încurajează votul prin corespondenţă pentru a putea manipula rezultatele. Totodată, preşedintele republican ridică o problemă logistică, în cazul în care numărul buletinelor de vot trimise prin poştă va exploda, aşa cum este de aşteptat, într-o ţară are are deja un istoric în privinţa rezultatelor controversate şi a unor perioade lungi de numărare a buletinelor de vot, potrivit Agerpres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *