SUA promit o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații despre un posibil amestec al Rusiei în alegeri

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Administraţia Biden a anunțat că va oferi o recompensă de 10 milioane de dolari pentru oricine oferă informații despre o presupusă implicarea a Rusiei în procesul electoral care a avut loc sau va avea loc pe teritoriul țării tuturor posibilităților, cu doar câteva luni înainte de alegerile de jumătate de mandat care ar putea avea loc în luna noiembrie, informează EFE.

Departamentul de Stat americanFoto: state.gov

Departamentul de Stat menţionează într-un comunicat de presă că se oferă această sumă oricărei persoane care furnizează informaţii care ar conduce la ‘identificarea sau localizarea oricăror străini, inclusiv entităţi străine, care au fost sau sunt implicaţi în ingerinţe în alegerile americane’.

Recompensa va fi oferită de asemenea oricărei persoane care furnizează informaţii de natură să servească la prevenirea sau contracararea unui astfel de act.

În mod concret, precizează Departamentul de Stat, autorităţile americane caută date despre Agenţia de Cercetare a Internetului (IRA), pe care SUA o descriu ca fiind o instituţie rusă despre care se crede că este implicată în operaţiuni de interferenţă electorală.

Se presupune că această agenţie şi-a început amestecul în sistemul politic al SUA în 2014 şi s-a folosit de alegerile prezidenţiale din 2016 ca să semene „discordie” în societatea americană.

Departamentul de Stat afirmă că IRA îşi desfăşoară activităţile prin intermediul unor companii ruseşti, precum MediaSintex, GlavSet şi MixInfo.

SUA vrea informații și despre mai mulți cetățeni ruși

Administraţia americană şi-ar dori de asemenea informaţii despre cetăţeanul rus Ievgheni Viktorovici Prigojin, pe care îl acuză de finanţarea IRA prin intermediul companiilor „pe care le controlează”: Concord Management & Consulting şi Concord Catering.

În paralel, Washingtonul speră să obţină informaţii despre o serie de alţi cetăţeni ruşi pe care îi suspectează că ar avea legătură cu Agenţia de Cercetare a Internetului, pe care îi identifică drept Irina Viktorovna Kaverzina, Vladimir Venkov, Mihail Ivanovici Bîstrov şi Aleksandra Iurievna Krîlova, printre alţii.

Aceste persoane sunt acuzate că au desfăşurat operaţiuni de obstrucţionare, alterare sau zădărnicire a activităţilor guvernului prin „fraudă şi înşelăciune” cu scopul de a interveni în alegerile din SUA, inclusiv în cele prezidenţiale din 2016.

Acuzaţiile SUA împotriva Rusiei privind presupusa ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2016, câştigate de republicanul Donald Trump, s-au făcut auzite constant în ultimii ani şi au deteriorat relaţiile dintre cele două ţări, deja grav afectate după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi care s-au degradat şi mai mult după invazia rusă în Ucraina la 24 februarie, notează EFE. (Agerpres)

spot_imgspot_img