SUA se declară „profund îngrijorate” de exercițiile militare din Strâmtoarea Taiwan, în cadrul cărora avioanele și navele Chinei au înconjurat complet insula

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Departamentul de Stat al SUA a transmis sâmbătă că Statele Unite sunt „profund îngrijorate” de exercițiile militare ale Chinei în strâmtoarea Taiwan și în jurul Taiwanului și a îndemnat ferm Beijingul să acționeze cu reținere, informează Reuters.

Exercițiile militare ale Chinei în jurul Taiwanului, „Joint Sword – 2024A”, cu nave și avioane militare, pe 24 mai 2024.Foto: Feng Hao / PLA / China Military / AFP / Profimedia

„Folosirea unei tranziții normale, de rutină și democratice ca scuză pentru provocări militare riscă o escaladare și erodează normele de lungă durată care, timp de decenii, au menținut pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, a afirmat Departamentul de Stat, într-un comunicat de presă.

Washingtonul a emis această declarație după ce China a încheiat două zile de exerciții militare în jurul Taiwanului, în care a simulat atacuri cu bombardiere și a exersat interceptarea unor nave, exerciții pe care Taiwanul le-a condamnat sâmbătă ca fiind o „provocare flagrantă”.

China, care revendică Taiwanul ca teritoriu propriu, a lansat exercițiile „Joint Sword – 2024A” la trei zile după ce Lai Ching-te a devenit președinte al Taiwanului, un politician pe care Beijingul îl numește „separatist”.

Beijingul a afirmat că exercițiile au fost o „pedeapsă” în urma discursului de inaugurare de luni al lui Lai, în care acesta a spus că cele două părți ale Strâmtorii Taiwanului „nu se subordonează una alteia”.

China a catalogat discursul de învestire al președintelui taiwanez Lai Ching-te drept o „afirmare a independenţei Taiwanului” şi l-a ameninţat cu „represalii”.

Lloyd Austin se întâlnește cu omologul chinez, după tensiunile privind Taiwanul

Vineri, Pentagonul a anunțat că secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez, Dong Jun, în contextul manevrelor militare de amploare ale Beijingului în jurul Taiwanului, scriu AFP și Agerpres.

Potrivit Pentagonului, Lloyd Austin se va întâlni cu amiralul Dong Jun în marja participării, în perioada 31 mai -2 iunie, la Dialogul Shangri-La din Singapore, un summit anual pentru oficiali ai Apărării din întreaga lume.

China l-a acuzat vineri pe noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, că împinge insula spre „război”, în timp ce nave de război şi avioanele de luptă chineze au încercuit complet teritoriul insulei, cu nave de război şi avioane de vânătoare, în cadrul acestor exerciții militare.

Întrevederea dintre Lloyd Austin şi Dong Jun este îndelung aşteptată, după discuţia lor telefonică din aprilie – primul schimb între miniştrii Apărării ai celor două puteri în aproape 18 luni.

Începute joi dimineaţa în strâmtoare, în jurul Taiwanului şi în apropiere de insulele învecinate, manevrele militare ample ale Chinei au implicat armata terestră, marina, forţele aeriene şi unitatea de rachete ale Chinei.

Taiwanul este autonom din 1949, când naţionaliştii s-au refugiat pe insulă după înfrângerea lor de către forţele comuniste în războiul civil chinez de pe continent.

Beijingul consideră insula guvernată democratic ca parte a teritoriului său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a o pune sub controlul său, amintește AFP.

spot_imgspot_img