„Crăciun fericit! PS: Moș Crăciun, să ne aduci muniție”, a scris Thomas Massie, reprezentant din statul Kentucky în camera inferioară a Congresului american, postând pe Twitter această imagine în care apare alături de șase membri ai familiei.
Părinții atacatorului în vârstă de 15 ani, inculpaţi pentru omucidere involuntară, îi oferiseră anticipat fiului lor un pistol semiautomat Sig Sauer drept cadou de Crăciun.
„Scandalos!”, a reacţionat politicianul democrat John Yarmuth, în timp ce republicanul Adam Kinzinger, declarând că este în favoarea dreptului de a purta armă, a scris pe Twitter că nu este vorba de „un sprijin pentru dreptul de a deţine şi de a purta armă”, ci de „fetişism”.
Merry Christmas! uD83CuDF84
ps. Santa, please bring ammo. uD83CuDF81 pic.twitter.com/NVawULhCNr— Thomas Massie (@RepThomasMassie) December 4, 2021
Activistul Fred Guttenberg, a cărui fiică a fost împuşcată în timpul atacului de la liceul din Parkland în 2018, unul dintre cele mai grave incidente armate în şcoli din SUA şi-a postat propriile „fotografii de familie”.
„Una este ultima fotografie pe care am făcut-o cu Jaime, cealaltă arată locul unde este înmormântată”, a scris el.





