SUA vor înăspri regulile de intrare în țară din cauza variantei Omicron / Persoanele vaccinate anti-Covid vor fi nevoite să se testeze pentru coronavirus – Coronavirus

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Președintele Joe Biden a anunțat joi că intenționează să înăsprească regulile de călătorie pentru cei care intră în Statele Unite și să extindă obligativitatea purtării măștilor de protecție în avioane și alte mijloace de transport ca parte a eforturilor administrației sale de a preveni răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, relatează The Wall Street Journal.

Călătorii internaționali care intră în SUA vor fi nevoiți să se testeze cu o zi înainte de plecare, indiferent dacă sunt vaccinați anti-Covid sau nu, cerința în vigoare până acum stipulând că aceștia trebuie să prezinte un test negativ pentru coronavirus făcut cu 72 de ore înaintea îmbarcării.

Cerința se va aplica atât cetățenilor altor țări cât și celor americani care intră în SUA și va intra în vigoare de luni, 6 decembrie. Atât testele PCR cât și cele antigen vor fi acceptate pentru călătorii internaționali.

Administrația Biden a anunțat de asemenea că va extinde până la jumătatea lunii martie a anului viitor obligativitatea purtării măștii de protecție în avioane, autobuze, trenuri, aeroporturi, stații de autobuz și gări. Această măsură urma să expire pe 18 ianuarie.

Cei care încalcă regula vor fi sancționați cu amenzi între 500 și 3.000 de dolari, cuantumul acestora urmând să se dubleze la fiecare abatere.

Îngrijorări legate de varianta Omicron

Administrația democrată de la Washington încearcă să prevină împiedicarea răspândirii coronavirusului în contextul în care noua variantă Omicron a provocat îngrijorări importante legate de infecțiozitatea sa.

Oficialii americani afirmă că pandemia a intrat într-o nouă fază în care, dată fiind disponibilitatea vaccinurilor și a dozei „booster”, pot lua măsuri de combatere a unor noi variante fără măsurile care au afectat grav economia în 2020.

Numărul de noi infecții a început să crească din nou în Statele Unite de la jumătatea lunii noiembrie după ce a intrat într-un declin constant pentru majoritatea toamnei.

Autoritățile americane au depistat mai multe cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului în ultimele zile.

Infecții cu varianta Omicron în SUA

Autoritățile din statul New York au raportat joi că 5 rezidenți au fost infectați cu această nouă variantă, unul dintre ei întorcându-se recent din Africa de Sud.

Comitatul Los Angeles a raportat la rândul său prima infecție cu Omicron la un rezident care s-a întors din Africa de Sud pe 22 noiembrie.

„Persoana în cauză, un adult vaccinat cu schema completă (…) se află în autoizolare și simptomele sale se ameliorează fără asistență medicală”, a anunțat un oficial din acest comitat al SUA.

Alte cazuri de infectare cu varianta Omicron confirmate joi includ un rezident al statului Minnesota care a călătorit recent la New York pentru o convenție și o femeie din Colorado care a fost recent în Africa de Sud.

Ambele persoane au fost vaccinate anti-Covid, prezentând doar simptome ușoare, potrivit oficialilor americani.

Citește și:

spot_imgspot_img