Subiectele zilei: Cum să furi 10 milioane de euro de la UE. Rețeta Vlasov – Dimitriu; Când tineri români pot da lecții de democrație unor vârstnici colegi americani; Ofensiva PSD după alegeri: “активные мероприятия” – Subiectele zilei

Când tineri români pot da lecții de democrație unor vârstnici colegi americani. Există, în fine, politicieni români tineri în stare să dea lecții de comportament democratic unor bătrâni lupi americani. În cauză nu e stânga sau dreapta, cât respectul față de statul de drept. Alegerile locale românești au dovedit o dată în plus că nu e chiar așa. Nu sunt toți membrii clasei politice românești o apă și-un pământ. Reiese poate chiar, că, pentru prima dată în istorie, s-au ridicat tineri politicieni români, care au învățat atât de bine lecția democrației, încât le-ar putea-o preda cu mult folos unor bătrâni lupi de mare din fruntea clasei politice a farului democrației globale. E vorba de oameni politici de probitatea și tenacitatea unor Nicușor Dan, Dominic Fritz și Clotilde Armand. Cea din urmă a fost, este și rămâne pentru mine marea luptătoare și eroina incontestabilă a unui scrutin care îmi pare a fi auroral, scrie Petre M. Iancu pe Deutsche Welle.
Cum să furi 10 milioane de euro de la UE. Rețeta Vlasov – Dimitriu. Fondurile POSDRU de care a beneficiat Camera de Comerț și Industrie București sub conducerea lui Sorin Dimitriu s-au cheltuit după rețeta patentată de fostul lider al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Vlasov: documente fictive, costuri exagerate, achiziții de lux. Sumele sunt uriașe, 18 proiecte administrate de CCIB și finanțate de UE cu peste 30 de milioane de euro. Cel puțin 10 milioane de euro s-au cheltuit ilegal, arată Curtea de Conturi și DNA. La câțiva ani de la finalizarea proiectelor, efectele acestora s-au putut măsura doar în ani de închisoare, scrie Newsweek.
Ofensiva PSD după alegeri: “активные мероприятия”. PSD ameninţa să iasă din locale dat peste cap, cu faţă de loser şi disensiuni interne majore, cum se întâmplă de regulă după ce un partid pierde Bucureştiul. Bombardamentul covor care curge acum din Antene e acoperirea de artilerie pentru regrupare, încetarea luptelor intestine şi contraatac. Obiectivele sunt trei: Social democraţii trebuie să iasă din aceste alegeri ca victime, un biet partid onest pe care nişte forţe obscure l-au nedreptăţit şi l-au lăsat fără ce-i al lui de drept, deci cu ascendent moral; Volumul şi tonul trebuie să escaladeze în agresiv: toţi liderii partidului trebuie să facă declaraţii tranşante, cu atitudine indignată, explică Sorin Ioniță pe Contributors.ro.
Bizarul Raport pe Statul de drept în UE: Bulgaria, România și Austria au mai multe probleme decât Ungaria. ”Patrulaterul roșu”, adică statele la adresa cărora sunt formulate cele mai multe critici sunt Polonia, Bulgaria, Austria și România. Ungaria este pe locul 5. Malta, de exemplu, sunt semnalate ”îngrijorări profunde” legate de corupția generalizată și mari întârzieri ale procedurilor judiciare, Bulgaria este citat eșecul finalizării unui cadru eficient de funcționare a instituției procurorului general, În România sunt menționate modificările controvesate adoptate sub regimul PSD la legile justiției, rămase fără reparații până în prezent, scrie cursdeguvernare.ro.
Cazul tragic al studentului de 19 ani care a murit în urma unor complicații rare COVID: ”Era supersănătos până l-a lovit”. Un student din Statele Unite s-a îmbolnăvit de COVID-19 și a murit din cauza unor probleme neurologice asociate cu boala, scrie New York Times. Chad Dorrill, spune familia sa, era ”într-o formă extraordinară”. Înalt și suplu, el juca baschet și alerga pe distanțe lungi. Doctorul a spus că a fost un caz foarte rar, că nu mai văzuse niciodată o astfel de evoluție a bolii. Că era vorba despre o complicație COVID care îi ataca creierul, nu sistemul respirator, citează Libertatea.
Răbojul puştoaicei pericol public: zeci de jafuri, două crime şi demiterea unui şef de Poliţie. La cei 20 de ani ai săi, Ana Maria Tănase este considerată pericol public, având un extrem de bogat palmares de fărădelegi începute pe când avea doar 11 ani şi când făcea parte dintr-un grup de copii delincvenţi. Tănase are la activ zeci de furturi şi tâlhării, ţinte predilecte fiind bătrâni ieşiţi la cumpărături sau indivizi în stare de ebrietate, unii fiind bătuţi groaznic, dar a participat şi la comiterea a două crime, scrie Adevărul.
Plahotniuc, tot mai aproape de hotarele Moldovei. La sfârșitul lunii septembrie, un politician moldovean a dezvăluit informația că Plahotniuc nu s-ar mai afla în SUA și că și-ar fi găsit adăpost juridic în Turcia. Peste câteva zile, când au apărut și dovezile, MAI de la Chișinău a confirmat informația, reproșându-le celor care au dezvăluit-o că au obstrucționat operațiunea de reținere. Procuratura Generală a transmis solicitare de extrădare a lui Plahotniuc autorităților turce abia după ce informația a străbătut în spațiul public, deși MAI susține că știa că Plahotniuc a traversat, în luna septembrie, atât frontiera Turciei, cât și cea a României, scrie Deutsche Welle.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *