Sunt două posibilități – Capital

Clotilde Armand, primarul sectorului 1, susține că are în vedere două scenarii pentru a rezolva criza gunoaielor din sectorul el. Ea a menționat faptul că a văzut toți munții de gunoaie și se aștepta de ceva timp să se ajungă într-o astfel de situație dificilă.

Ediulul susține că obligația de a ridica gunoiul o are Compania, iar toate pretextele care au fost până acum au fost rezolvate.

„Am văzut munții de gunoaie. Suntem într-o situație dificilă pe care am prevăzut-o. Compania are obligația de a ridica gunoiul. Obligația nu poate fi condiționată, e serviciul public. Toate pretextele – eu m-am ocupat de ele și am rezolvat situația”, a spus Clotilde Armand.

Totodată, primarul Sectorului 1 a spus că există două posibilități pentru a rezolva problema gunoaielor dn Capitală. Prima o reprezintă sprijinul Consiliului Local care să rezilieze contractul, iar cea de a doua o reprezintă implicare Prefectului care să constate că Sectorul 1 este într-o situație de pericol public.

Cele două posibilități propuse de Clotilde Armand

Clotilde Armand susține că prefectul poate să constate această situație, iar când starea este de alertă, primarul are posibilitatea de a acționa. Până la acel moment, edilul susține că nu poate face nimic.

„Sunt două posibilități. Prima este: Consiliu Local să fie cu mine și să rezilieze contractul. A doua: prefectul să constate că suntem într-o situație de pericol public. Domnul prefect e cel care poate să constate situația de pericol public. Când e starea de alertă eu am posibilitatea de a acționa. Nu pot acționa, deoarece serviciul a fost delegat. Eu aș vrea ca autoritățile cât mai repede să rezolv” a mai spus Armand.

Primarul Sectorului 1 a mai adăugat că a sesizat inclusiv Ministerul Mediului și poartă discuții zilnice în acest sens. Totodată, tote instituțiile statului au fost sesizate, mai spune edilul.

„Operatorul delegat nu-și onorează obligația! Am sesizat Ministerul Mediului și vorbesc zilnic cu domnul ministru. Am sesizat toate instituțiile statului. Am un raport întreg.

Domnul de la Romprest mi-a spus că din cauza că prestatorii nu sunt și i-au închis ușile nu va putea să presteze”, a spus Armand la Digi24.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *