Supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, apel către români să meargă la vot: Nu vă îndemn la nimic. Doar vă rog să cumpăniți cu înțelepciune și, dacă puteți, să luați destinul României în mâini – Esential

Alexandra Furnea, unul dintre supraviețuitorii incendiului din clubul Colectiv, care a suferit arsuri grave și a rămas cu cicatrice de care nu va scăpa toată viața, face un apel emoționant către români să iasă la vot: “Nu vă îndemn la nimic. Doar vă rog. Vă rog să cumpăniți cu înțelepciune și, dacă puteți, să luați destinul României în mâini. Puneți-vă mască (măști) și mănuși, apoi mergeți și arătați-le că nu suntem ai lor, ci ai noștri”.

Tânăra spune că a votat prin corespondență din “reședința” sa temporară dintr-o clinică de recuperare și că a ajuns în această situație, de a avea o a doua casă într-un centru pentru pacienții cu arsuri, din cauza anilor de corupție care au precedat și au făcut posibil incendiul din Colectiv.

  • “Cu toate acestea, nu sunt în măsură să vă îndemn să ieșiți astăzi la urne, în plină pandemie, tributari unui sistem medical mult mai bolnav decât cei pe care ar trebui să-i vindece. Vă spun doar că mă tem de viitoarele tragedii din această țară, al căror început va fi scris de mâine încolo, dacă nu schimbăm ceva astăzi, exercitându-ne dreptul suprem de a ne decide soarta.
  • Nu vă îndemn la nimic. Doar vă rog. Vă rog să cumpăniți cu înțelepciune și, dacă puteți, să luați destinul României în mâini. Puneți-vă mască (măști) și mănuși, apoi mergeți și arătați-le că nu suntem ai lor, ci ai noștri. Ne aparținem și ne pasă de țara aceasta și de viitorul ei – al nostru. Vă mulțumesc, în calitate de cetățean al României, tuturor celor care ați pus astăzi ștampila pe buletinele de vot și tuturor celor care o veți pune de acum încolo”, spune tânăra, într-un mesaj postat pe Facebook.

Alexandra a atașat și o fotografie în care pot fi văzute cicatricele adânci de pe spatele ei și spune că a postat poza nu ca o formă de șantaj emoțional, ci “ca un simbol însângerat a ceea ce a fost România până acum”.

“Haideți să încercăm să construim un alt <<după>>, un <<de acum încolo>> în care astfel de răni nu vor mai brăzda niciun corp”, adaugă tânăra.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *