Surse: Cei peste 500 de angajați din ASF ar fi început să încaseze prime de mii de euro pe final de an, conform contractului colectiv de muncă. Ce spune conducerea autorității – Pensii Private

​Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a început să-și răsplătească pe final de an cei peste 500 de angajați cu prime de mii de euro, echivalentul încă unui salariu lunar, au declarat pentru HotNews.ro surse din cadrul autorității. Salariul mediu net de bază în ASF este de 10.000 de lei (peste 2000 de euro), iar membrii conducerii ASF au venituri nete lunare care ating și 14.000 de euro. ASF a mai acordat prime anuale similare în anii 2018 și 2015. În replică, Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF, susține că actuala conducere respectă contractul colectiv de muncă aflat în vigoare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este arbitru pe piețele de capital, asigurări și pensii private, în care activele depășesc 20 miliarde de euro. Autoritatea se finanțează integral din taxele impuse societăților din piețele de capital, asigurări și pensii private pe care le reglementează și supraveghează. Indirect, veniturile ASF vin de la populația și firmele care cumpără produse de asigurări, pensii private și investește pe bursă.

  • Unii angajați din ASF au precizat vineri, 11 decembrie, pentru HotNews.ro, că au încasat deja prima de final de an, echivalentul încă unui salariu, măsură de care ar urma să beneficieze toți cei peste 500 de angajați ai autorității până la finalul acestui an, conform prevederilor contractului colectiv de muncă.

HotNews.ro a solicitat vineri un punct de vedere oficial cu privire la aceste informații de la Nicu Marcu, noul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care a precizat că vom primi un răspuns din partea noului purtător de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp.

  • “Este adevărat că ASF a acordat un voucher în valoare de 150 de lei, drept cadou de Crăciun pentru fiecare copil al fiecărui angajat al Autorității. Contractul colectiv de muncă aflat în vigoare este respectat de către actuala conducere și aplicat conform legislației și reglementărilor existente.”, a declarat vineri pentru HotNews.ro Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF.

Nu ar fi prima dată când angajații ASF primesc astfel de prime pe final de an. În 2018, HotNews.ro a scris în exclusivitate cum toți cei peste 500 de angajați au încasat prima anuală, care este la nivelul unui salariu lunar adică aproape 10.000 de lei. Tot în 2018, și tot potrivit Contractului colectiv de muncă din ASF, de Paște, fiecare angajat ASF a primit o primă de 5.000 de lei.
Aceleași prime anuale și alte bonusuri le-au încasat angajații ASF și în 2015.


Conducerea ASF este numită politic, iar șefii acestei autorități sunt răsplătiți cu venituri lunare de până la 14.000 de euro. Veniturile membrilor conducerii ASF au crescut semnificativ și în 2019. Dacă unii membri din conducerea ASF erau bogați înainte de a fi numiți politic la vârful acestei autorități, pentru cei nou veniți saltul este uriaș. Spre exemplu, Gabriel Grădinescu a trecut de la venituri de 150.000 de lei ca director de bancă în Focșani, la venituri de peste 660.000 de lei ca vicepreședinte în ASF, iar pe lângă Loganul fabricat în 2006, în declarația de avere s-a adăugat între timp și un Hyundai Tucson.

Proiect PNL: Membrii ASF să aibă imunitate civilă sau penală în anumite situații și să li se deconteze cheltuielile cu locuinţa de serviciu, cazare, diurnă şi transport dacă nu stau în București
În luna octombrie din acest an, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege inițiat de deputatul PNL Florin Roman, care prevede, printre altele, că membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară care nu domiciliază în Bucureşti vor beneficia de decontarea cheltuielilor cu locuinţa de serviciu, cazare, diurnă şi transport.

Mai mult, membrii conducerii ASF ar urma să fie exonerați de la răspunderea civilă sau penală, după caz, în situația în care instanțele judecătorești constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credintă şi fară neglijentă, a oricărui fapt în legătură cu exercitarea, în conditiile legii, a atribuțiilor de supraveghere şi control, potrivit aceluiași proiect de lege inițiat de liberalul Florin Roman, care a trecut de Camera Deputaților și se dezbate acum la Senat, camera decizională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *