Țările UE nu se înțeleg pe plafonarea prețului gazului rusesc / Ce spune Moscova

Propunerea Uniunii Europene de a plafona prețul pe care Europa îl plătește pentru gazul rusesc nu a primit un sprijin larg din partea miniștrilor europeni ai energiei în cadrul reuniunii de vineri, au declarat pentru Reuters doi diplomați care au cunoștință despre discuțiile cu ușile închise.

Ce va face UE cu prețul gazului rusesc?Foto: Dreamstime.com

„A avut loc o dezbatere amplă despre plafonarea prețului la gaze, iar Comisia ar trebui să vină cu o propunere care să ajute la reducerea prețurilor, dar care, în același timp, nu va pune în pericol aprovizionarea cu gaze a Europei”, a declarat unul dintre diplomați.

Ungaria a transmis deja public că s-a opus plafonării prețului gazului rusesc la reuniunea de urgență a UE, subliniind că „nici măcar nu negociem”.

Occidentul vrea plafon de preț pe energia rusă, Moscova amenință

Rusia a avertizat vineri Occidentul că planurile de a încerca să plafoneze prețul exporturilor de petrol și gaze ale Rusiei vor eșua și, în cele din urmă, vor duce la instabilitatea Statelor Unite și a Europei.

Clienții din Uniunea Europeană își reduc achizițiile de energie rusească, în timp ce atât G7, cât și UE încearcă să impună un plafon de preț pentru petrolul și gazele rusești.

Miercuri, președintele Vladimir Putin a amenințat că va întrerupe livrările dacă vor fi impuse astfel de limite, avertizând Occidentul că va îngheța precum coada lupului dintr-un basm.

Grupul celor șapte mari țări industrializate vrea să impună un plafon al cotației petrolului care să interzică asigurarea, finanțarea și intermedierea încărcăturilor de petrol care au un preț peste un plafon de preț care urmează să fie stabilit pentru țiței și două produse petroliere.

Ne aflăm într-un război al energiei cu Rusia”,

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a afirmat că Occidentul nu a înțeles că astfel de măsuri ar avea în cele din urmă un impact asupra propriilor lor țări, care în cele din urmă vor claca.

„Occidentul colectiv nu înțelege: introducerea unui plafon al prețurilor pentru resursele energetice rusești va crea o podea alunecoasă sub propriile lor picioare”, a declarat Zaharova.

Miniștrii energiei din UE s-au întâlnit vineri pentru a încerca să găsească o modalitate de a-i proteja pe cetățeni de prețurile foarte mari la energie și de a împiedica colapsul companiilor de electricitate.

„Ne aflăm într-un război al energiei cu Rusia”, a declarat ministrul ceh al industriei, Jozef Sikela, la sosirea la reuniunea de urgență de la Bruxelles.

(foto articol ©Lari Bat|Dreamstime.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *