Telescopul James Webb a ajuns la 600.000 km de Terra. Următoarele zile sunt decisive pentru întreaga misiune – Spatiul

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Telescopul spațial James Webb se găsește la 600.000 de km de Terra și a parcurs aproape jumătate din distanța către zona L2 Lagrange de unde va începe să facă observații astronomice. Telescopul a fost lansat în ziua de Crăciun cu o rachetă Ariane 5 și în aceste zile ar trebui să se deplieze uriașul parasolar care va păstra telescopul la o temperatură de -225 grade.

Pentru că telescopul este atât de mare el a putut fi lansat doar super-pliat în vârful rachetei Ariane, iar deplierea se face în peste 300 de mici pași, timp de 13 zile. Călătoria spre punctul L2 Lagrange durează 29 de zile și până la sosire mai sunt 24-25 de zile.

În aceste zile se depliază parasolarul format din cinci straturi, parasolar de dimensiunea unui teren de tenis fără de care instrumentele și oglinzile telescopului spațial nu au cum să funcționeze pentru că n-ar putea sta la rece.

Membranele parasolarului său au grosimea unui fir de păr uman și deplierea va consta în punerea în funcțiune a unui întreg sistem de motoare, balamale, angrenaje, cabluri, resorturi și scripeți. Orice eroare de funcționare în această etapă poate compromite misiunea total.

În ziua a 10-a ar trebui să se deplieze oglinda secundară, iar în ziua 12, la câteva zile după anul nou, ar trebui să se desfacă oglinda principală, cea cu diametru de 6,4 metri.

James Webb Space Telescope (JWST) a fost construit și pentru a ne arăta și cum s-au ”aprins” acum peste 13,4 miliarde de ani primele ”lumini”, într-un Univers super-întunecat. Telescopul ne va da mai multe date despre primele licăriri ale ”zorilor” universului, când primele stele și galaxii au început să-l populeze. Se speră că Webb, grație oglinzii uriașe și a capacității de a vedea în infraroșu, va permite vizualizarea mult mai clară a unor galaxii îndepărtate.

O a doua categorie de observații va fi în domeniul exoplanetelor pe care ne așteptăm să le vedem mai clar ca niciodată. Interesant este că atunci când s-a discutat în mod serios prima oară despre construirea telescopului nu se știa de existența unor exoplanete, dar de atunci au fost catalogat peste 4.000. Noul telescop va putea examina atmosfera exoplanetelor pentru a detecta bio-semnături care să indice prezența apei, metanului sau a altor substanțe.

James Webb Telescope ne poate da informații noi despre galaxiile primordiale, despre exoplanete, despre energia întunecată și despre găurile negre de la începuturile cosmosului.

spot_imgspot_img