Tony Gatlif, regizorul celebrului film „Gadjo Dilo” făcut în România, a murit la 77 de ani

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cineastul francez Tony Gatlif, omul din spatele a 25 de filme, s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, conform anunțului făcut de familia sa vineri pentru AFP.

Regizorul a murit din cauza unor probleme de sănătate care au apărut când lucra la proiectul unui film istoric, în sudul Franței, la Arles, potrivit Euronews.com.

Ministrul Culturii, Catherine Pégard, i-a adus un omagiu într-o postare pe platforma X, spunând că lui Tony Gatlif îi plăceau „drumurile lăturalnice, granițele care se estompează și viețile cărora le acordăm prea puțină atenție”.

Film realizat în România

Tony Gatlif a făcut 25 de filme, printre care și „Gadjo Dilo” (1997), în care a jucat și regretata actriță Rona Hartner.

„Gadjo Dilo” a fost filmat în România și spune povestea unui tânăr francez care călătorește în țara noastră în căutarea unui legendar cântăreț de etnie romă. Una dintre secvențele celebre este cea în care cântă interpretul de manele Adrian Minune.

Un alt film din portofoliul lui Tony Gatlif este „Exils” (2004), care i-a adus premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de la Cannes.

Cineastul era pasionat de povești sociale și de cultura romă.

Tony Gatlif, pe numele său de atunci Michel Dahamani, s-a născut în 10 septembrie 1948, în Algeria, dintr-un tată kabyl și o mamă romă originară din Andaluzia.

A ajuns în Franța la vârsta de 12 ani, iar în cursul unui control de acte avea să își schimbe numele pentru a nu fi trimis înapoi în Algeria. A ales numele „Gatlif”, inspirat de denumirea unui parc din Alger, potrivit RFI.

„Am dus o luptă împotriva destinului meu, împotriva mea însumi, și nu e puțin lucru”, declara el pentru AFP în 2021. „Din momentul în care am pus piciorul în Camargue, am început să ascult, iar asta are legătură cu respectul cu care mi-au vorbit oamenii, fără prejudecăți”, a adăugat el.

spot_img