Top 10 companii în România 2018: Dacia și OMV – cele mai mari firme

Top 10 companii în România 2018: Dacia și OMV – cele mai mari firme

  • Dacia este cel mai bun brand din România cu vânzări record de aproape 25 miliarde de lei
  • Creștere remarcabilă a companiei Ford – a înregistrat performanța de a-și dubla cifra de afaceri în decursul unui singur an
  • Surprinzător, producătorul de țigări British American Tobacco este pe locul 6, devansând retaileri importanți precum LIDL și Carrefour

În 2018, multe dintre firmele de top care domină piața internă au înregistrat creșteri de peste 20%, în timp ce economia României a înregistrat o creștere economică de 4.1%.

Top 10 companii în România:

Locul 1: AUTOMOBILE DACIA

Dacia este cel mai bun brand din România cu vânzări record de aproape 25 de miliarde de RON. Vânzările Automobile-Dacia au înregistrat în anul 2018 o creșterea cifrei de afaceri 7% în comparație cu 2017.

În ceea ce privește profitul companiei, Automobile-Dacia a avut un profit cu 39% mai mare față de anul anterior, respectiv 752,3 milioane de RON. În 2018 compania avea peste 14 mii de angajați.

Locul 2: OMV Petrom

OMV Petrom Marketing a înregistrat vânzări de 17,9 miliarde de RON, cu aproape 3 miliarde de RON mai mari față de 2017. Creșterea cifrei de afaceri în 2018 a fost de 18%. Tot din grupul Petrom, la distanță foarte mică, se află OMV Petrom SA, care a avut vânzări de 17,8 miliarde de RON, cu 3 miliarde de RON mai mari față de 2017.

O creștere remarcabilă a profitului a fost înregistrată de OMV Petrom SA, respectiv 3,8 miliarde de RON, în creștere cu 61%. În 2018 compania avea peste 12 mii de angajați, iar marja de profit a fost de 21,8%.

Locul 3: ROMPETROL

Și Rompetrol Rafinare a înregistrat o creștere spectaculoasă de 26% a vânzărilor, respectiv 14,1 miliarde de RON, cu 3 miliarde mai mult față de anul 2017.

În ceea ce privește profitul, Rompetrol Rafinare a înregistrat o pierdere de 230 milioane de RON, în scădere cu 155% față de anul 2017. Compania avea în 2018 peste 1.000 de angajați.

Creștere spectaculoasă înregistrată de Ford România

Ford România a cunoscut o creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri la 10,6 miliarde de RON, care a propulsat-o în topul celor mai mari companii din România în 2018.

Intrarea companiei Ford pe locul 5 în top 10 companii din România a fost preconizată de la finalul anului 2018, când cifra de afaceri a companiei s-a dublat în primul semestru al anului 2018.

Creșterea remarcabilă a cifrei de afaceri înregistrată de companie s-a datorat în primul rând creșterii puternice a producției. Demararea producției SUV-ului EcoSport în luna octombrie 2017 a dus la o creștere puternică a cifrei de afaceri a celui de-al doilea constructor auto local.

Ford a înregistrat a în 2018 o creștere de 21% a vânzărilor de SUV-uri în Europa, în primele 11 luni, până la 259.000 de unități.

În procente, creșterea cifrei de afaceri a companiei Ford România în 2018 a fost de 118%, iar profitul companiei a înregistrat și el o creștere de 84%, înregistrând suma de 176,4 milioane de RON. Compania avea în 2018 peste 4.000 de angajați și o marja a profitului de 1,7%.

Sectorul retail se menține și el în top cu trei supermarketuri de renume: Kaufland, LIDL și Carrefour.

Kaufland România a avut vânzări cu aproape 3 miliarde mai mari decât LIDL și Carrefour, urcând astfel pe locul 4 în top 10 companii în România 2018.

*Vânzările *Vanzarile înregistrate pe domenii nu cuprind toate firmele din grupuri

Potrivit topului, sectorul care a înregistrat cele mai mari vânzări a fost cel al producției de automobile, 42,5 miliarde de RON, companiile Dacia și Ford aflate în top din acest sector având vânzări record în anul 2018.

Cifra de afaceri a industriei auto locale, valoare care cuprinde atât business-ul Dacia, cât și cel al Ford și al celor peste 400 de producători de componente, a urcat anul trecut cu 20%, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) la 28 miliarde de euro. Acesta este cel mai mare salt din ultimii șapte ani.

Tot la nivel de sector, cifre record s-au înregistrat și în domentiul carburanților, care vine puternic din urmă, companiile aflate în top 10 înregistrând suma de 32,3 miliarde de RON. O creștere a cifrei de afaceri din sectorul carburanților se datorează și scumpirii benzinei și motorinei, creștere pentru care Consiliul Concurenței a demarat, în urmă cu un an, potrivit digi24.ro, o anchetă sectorială pe piața carburanților, după ce prețul motorinei și benzinei în România, fără taxe, a depășit media europeană.

Următorul sector care a înregistrat încasări foarte mari este cel retail, reprezentat în top de supermarketurile Kaufland, LIDL și Carrefour. Potrivit unui studiu publicat de agerpres.ro la începutul anului 2018, piața de retail modern în România ajunsese atunci la o valoare estimată între 17 și 20 de miliarde de euro, consumul înregistrând o creștere de 10% în 2017, potrivit specialiștilor în domeniu.

Potrivit unei analize de piață realizată de Euler Hermes, la creșterea sectorului retail a contribuit și expansiunea teritorială a retailerilor, cu peste 350 de magazine nou deschise în 2017, cele mai multe fiind înregistrate în zona rurală. Cele mai multe magazine nou deschise le-a avut Profi, aproape 200 la număr.

În topul sectoarelor care au înregistrat câștiguri mari se află și tutunul, fiind reprezentat în top de compania British American Tobacco, care a înregistrat o cifra de afaceri de 9,5 miliarde de RON în 2018. Potrivit financialintelligence.ro, industria tutunului este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României, după industria petrolieră. Industria tutunului contribuie anual la bugetul statului cu peste 3 miliarde de euro, din accize, TVA, impozite și alte contribuții.

Din prețul unui pachet de tigarete, între 75 – 80% reprezintă taxe la bugetul de stat. Dintr-un pachet de 20 de tigarete, 12 reprezintă acciza, 4 TVA, iar 4 revin producătorului (incluzând costul materiei prime, salariile, marja de retail, transportul și altele).

RisCo a realizat acest articol utilizând serviciul SellNet – Selecții Liste și Firme. Dacă și tu lucrezi într-o industrie competitivă și te interesează situația primilor jucători, urmărește articolele noastre sau folosește serviciul recomandat de specialiștii noștri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *