Top 5 lucruri pentru o petrecere a burlăcițelor de succes

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

În calitate de domnișoară de onoare, ai mai multe atribuții printre care și organizarea petrecerii de burlăcițe pentru viitoarea mireasă. La momentul actual există mai multe moduri în care puteți celebra acest eveniment: fie alegeți să plecați într-un city break, fie alegeți să mergeți un weekend la un spa sau fie alegeți să organizați o petrecere tematică. 

Dacă îți dorești să planifici o petrecere a burlăcițelor trebuie să ai în vedere câteva lucruri esențiale pentru ca aceasta să fie un succes: 

1. Alegerea locației 

Alegerea locației este unul dintre cele mai importante lucruri. Aceasta trebuie să fie potrivită pentru numărul de invitați sau pentru activitățile pe care vi le-ați propus. Poți opta pentru închirierea unei cabane sau a unui spațiu, unde veți avea posibilitatea de a decora după bunul plac, sau să ieșiți în oraș, la una din petrecerile existente în acel weekend. Programează din timp data la care se va desfășura evenimentul, tocmai pentru a avea opțiuni mult mai variate de închiriere, dar și pentru ca invitatele să își rezerve weekendul. 

2. Accesorii și decor 

Accesoriile și decorul sunt 2 dintre detaliile care fac o astfel de petrecere cât mai reușită. Astfel, asigură-te că mireasa va avea accesorii cu „Bride to be” sau diferite elemente amuzante. În ceea ce privește decorul, asigură-te că aveți și un photocorner, unde să vă faceți cele mai reușite amintiri. Puteți folosi perdele decorative, baloane, confetti și diferite mesaje. 

3. Mâncare și băutură 

Atunci când plecați la o cabană pentru un astfel de eveniment este important să vă asigurați că pe parcursul weekendului nu vă lipsește nimic. Așa că ar fi de preferat să realizați o listă de cumpărături din timp, tocmai pentru a nu omite lucruri. Mai mult, dacă sunteți aproape de un oraș, puteți opta pentru a comanda mâncarea, iar în acest fel să nu vă faceți griji pentru acest aspect. În ceea ce privește băutura, e de preferat să aveți opțiuni cât mai variate, precum băuturi spirtoase pentru cocktailuri, vin sau prosecco de la Altex, dar să vă asigurați că veți avea și sucuri pentru personale ce nu beau alcool.

4. Activități 

După cum a fost deja menționat, activitățile distractive trebuie să existe la orice petrecere de burlăcițe. Astfel, în funcție de locația unde vă aflați puteți face diferite jocuri sau provocări, tocmai pentru a anima mai mult seara. 

5. Cât mai multe fotografii

Momentele frumoase trebuie păstrate cât mai mult timp, motiv pentru care e necesar să aveți grijă ca pe întreg parcursul serii să faceți cât mai multe poze și video-uri. Mai mult, ca domnișoare de onoare îi puteți realiza un after movie, care să surprindă cele mai frumoase și importante momente din acea seară. 

Așadar, petrecerea burlăcițelor este o ocazie unică, ce trebuie sărbătorită așa cum se cuvine. Mai mult, domnișoarele de onoare sunt responsabile de întreaga organizare, motiv pentru care trebuie să știe exact ce își dorește viitoarea mireasă. 

Sursa foto: pexels.com

spot_img