Tragedie în Belgia! 19 persoane au dispărut în urma inundațiilor. Cel puțin 18 oameni și-au pierdut viața (VIDEO) – Capital

Tragedie în Belgia! 19 persoane au dispărut în urma inundațiilor. Cel puțin 18 oameni și-au pierdut viața (VIDEO)

Potrivit Centrului național belgian de criză, cel puțin 18 oameni și-au pierdut viața din cauza inundațiilor, în timp ce alte 19 persoane au fost date dispărute.

France Press notează, citând-o pe purtătoarea de cuvânt a Centrului, Antoine Iseux, că acesta este ultiml bilanț oferit de către minsitrul belgian de Interne, Annelies Verlinden.

Apele se retrăgeau treptat, vineri, din zonele inundate, iar salvatori se aşteaptă să descopere noi victime.

”Ne putem aştepta la surprize neplăcute”, apreciază Antoine Iseux.

Provincia Liège (est) este cea mai afectată de aceste inundaţii şi în ea au loc majoritatea operaţiunilor de salvare.

Comunele Verviers şi Pepinster au înregistrat cel puţin zece morţi. La Pepinster, pe malul Vesdre, s-au surpat aproximativ 20 de case, potrivit primarului Philippe Godin.

”Aproximativ zece persoane au murit, iar despre alte aproximativ zece persoane nu avem veşti”, a declarat el.

Pagubele sunt imense

Inundațiile nu numai că au afectat casele oamenilor, ci și parcurile de distracții sau magazinele. Un videoclip postat pe Youtube arată cum parcul de distracții Walibi Belgium-Aqualibi din Wavre este mai mult sub apă, decât deasupra.

Parcul a anunţat vineri că se va închide din cauza unor ploi puternice, având în vedere că amploarea pagubelor nu permite o redeschidere în curând. Infrastructura a fost foarte afectată, iar parcul putea fi contactat doar prin e-mail sau telefonic.

”Parcul Walibi Belgium-Aqualibi a fost afectat de inundaţii puternice, iar noi dorim săvă mulţumim pentru mesajele de susţinere. Echipele nostre sunt puternic emoţionate de mesajele dumneavoastră de solidaritate”, anunţă parcul într-un mesaj pe Facebook.

Sursă foto: Dreamstime

 

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *