Tragedie în Grecia. Cel puţin 32 de persoane au murit şi zeci sunt rănite după ce două trenuri s-au ciocnit

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

UPDATE 08:00 Cel puţin 32 de morţi şi zeci de răniţi în urma coliziunii

Cel puţin 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 85 au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit în apropiere de oraşul Tempe, în centrul Greciei, au anunţat pompierii.

Konstantinos Agorastos, guvernatorul regiunii Thessalia, a precizat că aproximativ 194 de pasageri au fost evacuaţi în siguranţă spre Salonic cu autobuze.

UPDATE 06:45 Numărul victimelor creşte

Alte trei persoane au murit în urma teribilului accident feroviar petrecut în Grecia. 

Oficialii spitalului din oraşul apropiat Larissa au declarat că cel puţin 25 de persoane au suferit răni grave.

„Procesul de evacuare se desfăşoară în condiţii foarte dificile din cauza gravităţii coliziunii dintre cele două trenuri”, a declarat Vassilis Varthakoyiannis, purtător de cuvânt al serviciului grec de stingere a incendiilor.

UPDATE 05:15 Carnagiu pe şine

Un tren despre care transporta aproximativ 350 de pasageri a lovit un tren de marfă. Deocamdată nu se ştie ce a provocat coliziunea.

Trenul de pasageri circula între Salonic şi Larissa.

Cel puţin 26 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alte zeci de persoane sunt rănite, conform serviciilor de urgenţă greceşti.

ŞTIRE INIŢIALĂ

Mai multe vagoane au deraiat şi cel puţin trei au luat foc în urma coliziunii în apropiere de Tempe, la aproximativ 380 de kilometri la nord de Atena. Oficiali ai spitalului din oraşul vecin Larissa au declarat că cel puţin 25 de persoane au suferit răni grave.

„Procesul de evacuare este în curs de desfăşurare şi se desfăşoară în condiţii foarte dificile din cauza gravităţii coliziunii dintre cele două trenuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de pompieri Vassilis Varthakoyiannis.

Unităţile spitaliceşti folosite pentru tratarea victimelor arse au fost alertate în zonă, a precizat el, iar zeci de ambulanţe au fost implicate în eforturile de salvare.

Pasagerii care au suferit răni minore sau care nu au fost răniţi au fost transportaţi cu autobuzul la Salonic, la 130 de kilometri nord de locul incidentului. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

spot_imgspot_img