Trebuie să ne pregătim pentru războiul nuclear – Capital

Covid aruncă în aer relațiile cu SUA

Joe Biden a cerut serviciilor secrete un raport privind originea Covid-19. Un motiv în plus ca Beijingul să se simtă atacat și să reacționeze.

„Trebuie să fim pregătiți pentru o confruntare intensă între China și SUA”, amenință ziarul Global Times.

Ziarul chinez de stat consideră că îmbunătățirea programului nuclear al Chinei este crucială pentru „descurajarea strategică” împotriva SUA. Iar pentru asta e nevoie de mai multe rachete nucleare și focoase.

Protestele din Hong Kong, butoiul cu pulbere Taiwan, pandemia COVID-19 și acuzațiile la adresa Chinei privind genocidul împotriva musulmanilor uiguri amplifică tensiunile, deja la cote înalte, dintre China și Statele Unite, scrie Newsweek.

Beijingul rămîne una dintre preocupările majore ale administrației Biden

Beijingul rămîne una dintre preocupările majore ale administrației Biden, în timp ce China acuză că mare parte din acțiunile Americii sunt o încălcare a suveranității sale.

Retorica și manevrele militare din ce în ce mai frecvente ale celor două țări suscită deja îngrijorări cu privire la un potențial război.

„Trebuie să fim pregătiți pentru o confruntare intensă între China și SUA“, a scris Hu Xijin într-un editorial din Global Times. „Numărul de focoase nucleare ale Chinei trebuie să atingă numărul care să provoace frică în rândul elitelor din SUA, în cazul în care le-ar trece prin cap ideea unei confruntări militare cu China”, a scris Hu Xijin. El a pledat pentru creșterea „rapidă” a numărului de focoase nucleare, a rachetei balistice intercontinentale DF-41 și a rachetelor strategice cu „rază lungă de acțiune”.

China și Statele Unite se războiesc în comentarii și declarații în varii probleme, inclusiv în ceea ce privește pandemia COVID-19. Opiniile lui Hu apar, de altfel, la o zi după ce Joe Biden a anunțat că a cerut comunității de informații să „dubleze” eforturile de a identifica originea COVID-19 și să vină cu o listă de întrebări la care China trebuie să răspundă.

Comunitatea de informații din America nu a exclus posibilitatea ca virusul să provină dintr-un laborator, o teză pe care China a respins-o din start, calificând-o drept una politică și care nu are legătură cu știința.

Mai mult, Beijingul a încercat să dea vina pe Institutul de Cercetări Medicale al Armatei SUA pentru Boli Infecțioase (USAMRIID) din Fort Detrick, fără nicio dovadă, și l-a acuzat pe Biden că „a semănat discordie” prin decizia privind anchetarea originii covid.

Înainte ca Biden să atragă furia Chinei pe tema originii coronavirusului, tensiunile sino-americane s-au acutizat după ce mai multe nave de război americane au intrat în Strâmtoarea Taiwanului.

China a considerat asta o amenințare la adresa controlului său asupra Taiwanului și a acuzat SUA că „pune în pericol pacea și stabilitatea” în regiune.

Construirea arsenalului nuclear al Chinei este importantă, deoarece „restricționarea strategică” a Chinei de către America devine „tot mai mare”, a comentat Hu.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *