Trei deputați ai PNL au votat împotriva legii privind prevenirea separării copilului de familie, contestată vehement de AUR.
Vot în ParlamentFoto: Inquam Photos / George Călin
Este vorba despre Ben Oni Ardelean, Robert Sighiartău și Mircea Roșca, potrivit votului electronic de la Camera Deputaților.
„Proiectul de Lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie (PL-x nr. 145/2023) trebuie să fie oprit! O clonă a Barnevernet-ului în România nu are ce căuta!”, a scris Ardelean pe Facebook.
El susține că a lucrat cu juriști la amendamente, dar a aflat ulterior cum comisia a fost convocată „într-un mod de o obscuritate maximă, și că proiectul a fost avizat în forma sa inițială, neținându-se cont de niciun amendament propus, de zecile de ore petrecute pentru modificarea sa și de efortul acestor oameni, care au lucrat benevol, cu un singur gând: corectarea și evitarea abuzurilor, a interpretărilor de lege și periclitarea binelui superior al copilului”.
„Este incredibil și inadmisibil ce se întâmplă!”, și-a încheiat el postarea.
Și Robert Sighiartău și anunțat intenția de a vota împotriva legii, calificând ce s-a întâmplat în parlament drept un abuz.
„Este scandalos ce se întâmplă cu Proiectul de Lege privind prevenirea separării copilului de familie (PL-x nr. 145/2023). Comisia de Muncă a acționat noaptea ca hoții și a aprobat proiectul cu mici modificări, ignorând amendamentele și eforturile noastre de a îmbunătăți legea. Voi vota categoric împotriva lui! Vă voi ține la curent cu evoluțiile și voi face tot posibilul pentru a proteja familiile și copiii noștri de astfel de abuzuri legislative!”, a scris Sighiartău pe Facebook.
Proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie a fost adoptat de Camera Deputaților cu 222 de voturi pentru, 48 contra și două abțineri. Proiectul de lege a fost pretextul pentru care AUR a protestat miercuri atât în fața Palatului Parlamentului, unde George Simion s-a urcat pe gard, iar doi deputați au fost agresați. Aceasta, deși actul normativ a fost avizat favorabil de unul dintre deputații AUR, Dan Tănasă, în calitate de președinte al comisiei Egalitate de șanse.





