Trei țări UE au anunțat un ajutor de 2,5 milioane de euro pentru investigarea crimelor de război

Germania, Țările de Jos și Suedia au declarat că acordă 2,5 milioane de euro Curții Penale Internaționale (CPI) pentru a ajuta ancheta acesteia asupra posibilelor crime de război din Ucraina, relatează AFP.

Cadavrele a peste 20 de civili gasite pe o singura strada din BuchaFoto: Captura video

Miniștrii europeni de externe, reuniți la Luxemburg, s-au întâlnit dimineață cu procurorul CPI Karim Khan, care a deschis anchete pe 3 martie, la scurt timp după începerea invaziei Ucrainei de către Rusia.

„Este crucial să păstrăm toate dovezile acum, pentru a putea judeca aceste crime”, a declarat ministrul german de externe Annalena Baerbock, anunțând că Berlinul a oferit CPI un ajutor suplimentar de un milion de euro.

Omologul său olandez, Wopke Hoekstra, a anunțat și el un ajutor de un milion de euro pentru Curtea cu sediul la Haga. Ministrul suedez, Ann Linde, a indicat că Stockholm va oferi încă cinci milioane de coroane (485.000 de euro).

Uniunea Europeană a anunțat săptămâna trecută alocarea a 7,5 milioane de euro pentru formarea procurorilor ucraineni pentru investigarea eventualelor crime de război.

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a declarat duminică că țara sa a deschis 5.600 de anchete pentru presupuse crime de război de la începutul invaziei ruse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *