CFR SA informează că trenurile care circulă spre și dinspre Aeroport înregistrează întârzieri din cauza unui automotor care s-a defectat între stațiile Pajura și Mogoșoaia. Unele trenuri au și peste 60 de minute întârziere, iar trenul care ar fi trebuit să plece din Gara de Nord la 9.10 are 40 de minute întârziere.
Tren in gara de la AeroportFoto: Vlad Barza / HotNews.ro
Automotorul 7038, care circulă în relația București Nord – Urziceni, a rămas defect în jurul orei 08:38, între stațiile Pajura și Mogoșoaia. Până la sosirea unui alt automotor de ajutor, care să tracteze garnitura defectă, trenurile R 7915 (București – Aeroport) și R 10108 (Aeroport – București Nord) staționează temporar în Pajura, respectiv Mogoșoaia, anunță CFR SA.
Trenurile care circulă la această oră pe relația Gara de Nord – Aeroport și retur vor înregistra întârzieri atât în stațiile de îndrumare, cât și la destinație.





