Turcan: Nu putem discuta de restricţii la nivel economic, dar vor fi anunţate măsuri de creştere a rigurozităţii/ Purtarea măştii lasă de dorit în instituţiile publice – Coronavirus

Vicepremierul Raluca Turcan spune că nu se poate discuta de restricţii la nivel economic, dar va avea loc o şedinţă de Guvern şi o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul cărora vor fi decise măsuri de “creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii” pandemiei de coronavirus. Turcan a mai spus că lasă de dorit conformarea purtării măştii de protecţie în instituţii publice şi a cerut direcţiilor de sănătate publică să facă controale.

“Nu putem discuta în momentul de faţă de restricţii la nivel economic, dar vom avea o şedinţă de Guvern şi o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi acolo vor fi anunţate măsurile de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii acestei infecţii”, a declarat Turcan, într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă ar putea fi luată la nivelul național o decizie similară celei de la Galaţi privind purtarea măştii de protecţie la 100 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, Turcan a reamintit că autoritățile locale pot lua decizii în funcție de situația epidemiologică.

“În ceea ce priveşte extinderea purtării măştii în proximitatea şcolilor cu titlul obligatoriu, poate să fie o discuţie la nivel naţional, însă vă reamintesc că autorităţile locale au libertate de decizie locală şi pot să aplice măsuri care în context de focar local epidemiologic să prevină infectarea şi să prevină sănătatea publică. Nu pot să vă spun că am luat în calcul extinderea la nivel naţional a obligativităţii purtării măştii, însă, da, rugăm oamenii să poartă mască, în toate contextele cu putinţă pentru că masca este cel mai eficient mijloc de protecţie”, a afirmat Turcan.

Ea a mai spus că a cerut direcţiilor de sănătate publică să verifice dacă în instituţiile publice se poartă mască de protecţie: “Am cerut DSP-urilor să verifice dacă în interiorul instituţiilor publice şi mai ales în departamentele de interacţiune cu publicul se poartă măşti. Sunt probleme în continuare, oamenii nu înţeleg că legea este obligatorie, că au această datorie, ca în spaţii închise şi în interiorul instituţiilor publice să poarte mască. Conformarea încă lasă de dorit la nivel de instituţie publică”.

În județul Galați, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie, de luni, nu numai în școli, ci și în curțile acestora și pe o rază de 100 de metri în jurul acestora, conform deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *