Turcia a împiedicat o fregată germană să-i percheziționeze o navă suspectată că ar transporta arme în Libia – International

Turcia a împiedicat forțe germane aparținând unei misiuni militare a Uniunii Europene să efectueze o percheziție amănunțită a unui cargobot turcesc suspectat că transportă arme în Libia, au confirmat luni ambele țări, potrivit Reuters.

Soldați de pe fregata Hamburg au urcat la bordul navei turcești Rosaline-A în cursul nopții dar au fost nevoiți să își abandoneze căutările după ce Turcia a protestat față de misiunea UE, a anunțat ministerul german al apărării.

Fregata germană desfășura operațiuni în Marea Mediterană ca parte a misiunii Irini a UE care urmărește să împiedice transporturile de arme către diferitele facțiuni aflate în conflict în Libia.

„Până în momentul în care soldații au părăsit nava aceștia nu au descoperit nimic suspect”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului de apărare german.

Surse din cadrul forțelor de securitate ale Turciei au afirmat că Rosaline-A transporta diferite materiale, printre care hrană și vopsea, și că soldații germani au încălcat legea internațională deoarece nu au așteptat permisiunea Turciei pentru demararea percheziției.

Acestea afirmă că soldații nu au găsit nimic suspect în pofida faptului că au petrecut întreaga noapte deschizând containere aflate la bordul navei.

„Ca urmare a căutării care a durat până la primele ore ale dimineții soldații au înțeles că nu era nimic pe navă în afară de ajutoare umanitare, mâncare ca biscuiți și materiale de vopsit, și au părăsit nava” a declarat una dintre surse.

Purtătorul de cuvânt al ministerului apărării german a declarat că fregata Hamburg interceptase nava turcească duminică noaptea la aproximativ 200 de kilometri nord de orașul libian Benghazi, confirmând informația publicată pentru prima dată de Der Spiegel.

Acesta a afirmat că Hamburg a urmat procedura standard, așteptând patru ore aprobarea din partea țării sub pavilionul căreia se afla nava înainte ca soldații germani să urce la bordul acesteia. Aceștia s-au retras după ce a fost primită obiecția părții turce.

„Toate procedurile au fost urmate corect”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului german.

Cargobotul turcesc de 16.000 de tone a părăsit săptămâna trecută portul Gemlik din apropierea Bursei, fiind văzut ultima oară în largul coastei elene din apropierea Atenei îndreptându-se în direcția sud-vest către Libia.

Informația vine la o zi după ce președintele turc Recep Erdogan a declarat că țara sa este o parte inseparabilă a Europei și a cerut UE să-și respecte promisiunile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *