Turcia susține că Macron a suferit de o „eclipsă a minții” – International

Turcia a ripostat marți la criticile privind intervenția sa în Libia, susținând că președintele francez Emannuel Macron trebuie să fi suferit de o „eclipsă a minții” ca să se opună sprijinului acordat de Ankara guvernului recunoscut internațional de la Tripoli, relatează Reuters.

Beneficiind de sprijin din partea Ankarei, Guvernul de Acord Național libian a reușit să spargă asediul de 14 luni asupra capitalei Tripoli de către forțele conduse de Khalifa Haftar susținut de Rusia, Emiratele Arabe Unite și Egipt.

Implicarea regimului condus de Recep Erdogan în Libia a provocat tensiuni cu aliatul NATO al Turciei, Franța, despre care Ankara susține că a provocat haos prin susținerea lui Haftar.

Luni, Macron a acuzat Turcia că face „un joc periculos” în Libia, exprimându-și sprijinul pentru președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, care a afirmat sâmbătă că Egiptul are dreptul de a interveni într-un conflict în desfășurare într-o țară vecină.

„Descrierea de către Macron a sprijinului acordat de către țara noastră guvernului legitim al Libiei, pe baza unor rezoluții ONU și la cererea sa, ca fiind un joc periculos poate fi explicată doar printr-o eclipsă a minții”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului de Externe de la Ankara.

„Problemele actuale din Libia sunt cauzate de atacurile pucistului Haftar pe care (Macron) îl sprijină și care e un dictator militar care a refuzat acordurile de încetare a focului convenite la Moscova și Berlin”, a mai declarat acesta, făcând referire la tentativele internaționale din luna ianuarie de a obține a încetare a focului.

Parisul a fost acuzat de susținerea politică a lui Haftar după ce anterior l-a sprijinit militar în lupta acestuia cu militanții islamici, lucru negat de Franța.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *