Ucraina își va suplimenta forțele armate cu 100.000 de militari – International

Ucraina îşi va suplimenta efectivele forţelor sale armate cu 100.000 pe o perioadă de trei ani, a anunţat marţi preşedintele Volodimir Zelenski în parlamentul de la Kiev, potrivit Reuters și Agerpres.

Şeful statului ucrainean a salutat sprijinul diplomatic şi militar pentru ţara sa, „cel mai important începând din 2014”, în contextul temerilor legate de un potenţial atac armat rus asupra Ucrainei.

„Sprijinul diplomatic pentru Ucraina este cel mai important şi mai necondiţionat începând din 2014 şi el continuă. Asistenţa militară şi tehnică pentru Ucraina este cea mai importantă, cea mai preţioasă şi continuă să sosească”, a declarat Zelenski în faţa aleşilor ucraineni.

El a menţionat că economia Ucrainei este în curs de stabilizare şi le-a cerut parlamentarilor să rămână uniţi şi să nu propage panica despre ameninţarea unei ofensive militare ruse, o reiterare a cererii adresate și oficialilor occidentali.

După ce la Kiev a avut loc o revoluţie pro-occidentală, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014. Ulterior, în estul Ucrainei a izbucnit un conflict între forţele armate guvernamentale şi separatiştii susţinuţi de Moscova, conflict soldat cu peste 13.000 de morţi până în prezent.

În pofida semnării unor acorduri de pace, soluţionarea politică este în impas şi violenţele nu au încetat total niciodată în regiune.

Val de vizite ale unor oficiali străini în Ucraina

La Kiev sunt aşteptaţi marţi premierul britanic Boris Johnson şi omologul său polonez Mateusz Morawiecki. Ei vor fi urmaţi, în cursul săptămânii, de şeful guvernului olandez Mark Rutte şi de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Erdogan s-a oferit din nou luna trecută ca mediator între Rusia și Ucraina.

Săptămâna viitoare în Ucraina vor veni cinci miniştri de externe din ţări europene, printre care Franţa şi Germania.

„O asemenea intensitate de vizite este un factor important de stabilizare a situaţiei”, a subliniat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

El a indicat că Ucraina va lucra „activ” în vederea organizării unui nou summit pentru soluţionarea conflictului din estul ţării, în aşa-numitul „format Normandia”, alături de liderii Rusiei, Franței şi Germaniei.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *