Ucraina: Un deputat de 33 de ani a murit după ce i s-a făcut rău într-un taxi / Poliakov, implicat într-o anchetă de corupție din Armată – International

Unui parlamentar ucrainean implicat într-o anchetă de corupție din sectorul apărării i s-a făcut rău și a murit într-un taxi vineri dimineață, a anunțat poliția într-un comunicat de presă, citat de Reuters.

Autoritățile au ordonat o examinare medico-leagală pentru stabilirea cauzei decesului.

Anton Poliakov, în vârstă de 30 de ani, a fost ales în parlamentul Ucrainei pe listele partidului Servitorul Poporului, dar a devenit apoi independent.

”Preliminar, poliția a stabilit că bărbatului i s-a făcut rău într-un taxi, medicii din echipajul de urgență au încercat să-l reanimeze, dar i-au pronunțat decesul”, se spune în comunicatul de presă citat.

Procuratura generală a transmis că Poliakov a fost găsit inconștient pe bancheta din spate a unui taxi oprit de un echipaj de poliție pentru că încălcase codul rutier.

Șoferul taxiului a declarat că pasagerul său urcase în mașină din apropierea unei stații de autobuz și apoi i s-a făcut rău, plângându-se că îi este greață.

”Bunuri de valoare, documente, un telefon mobil și bani au fost descoperite și confiscate”, au comunicat procurorii.

Taxiul a fost ridicat pentru a fi examinat, iar șoferul este interogat de anchetatori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *