UE va tăia finanțarea acordată Bienalei de la Veneția din cauza prezenței Moscovei la expoziția de anul acesta: „Reîntoarcerea Rusiei este imorală”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Bienala și-a apărat decizia de a invita Rusia, pentru prima dată de la debutul invaziei pe scară largă din 2022, susținând că rămâne un spațiu de dialog în care arta este separată de politică, scrie Politico. Oficialii din UE nu sunt de acord.

Șefa politicii externe a UE Kaja Kallas a declarat marți că Uniunea Europeană intenționează să taie finanțarea acordată Bienalei de la Veneția, în urma deciziei organizatorilor expoziției de artă de a readmite artiștii ruși la ediția din 2026.

„În timp ce Rusia bombardează muzee, distruge biserici și încearcă să șteargă cultura ucraineană, nu ar trebui să i se permită să-și expună propria cultură”, a afirmat Kallas după o reuniune a miniștrilor de externe ai UE.

„Reîntoarcerea Rusiei la Bienala de la Veneția este imorală, iar UE intenționează să-i taie finanțarea”, a spus ea.

Kallas a făcut această remarcă în treacăt în timpul unei conferințe de presă axată în mare parte pe Ucraina, unde a discutat, de asemenea, despre sprijinul militar și financiar pentru Kiev, noi sancțiuni și eforturile de combatere a dezinformării rusești.

Bienala de la Veneția, una dintre cele mai importante expoziții de artă din lume, urmează să găzduiască Rusia pentru prima dată de la invazia sa pe scară largă a Ucrainei în 2022, o decizie care a stârnit critici pe scară largă în toată Europa.

Intenția de a invita Rusia a fost criticată inclusiv de guvernul Giorgiei Meloni. Bienala și-a apărat decizia, susținând că rămâne un spațiu de dialog în care arta este separată de politică.

Kievul a criticat la rândul său decizia.

Ministra Culturii din Letonia, Agnese Lāce, care a condus o poziție comună a 25 de țări europene care solicitau excluderea Rusiei, a declarat că va boicota deschiderea Bienalei din 9 mai, dacă Moscova va participa.

Într-o declarație, Ministerul Culturii din Letonia a susținut că permiterea participării Rusiei ar conferi „legitimitate prin intermediul unei importante platforme culturale europene susținute de fonduri europene” unui stat agresor sancționat și a avertizat că persoanele legate de pavilion au legături cu structurile statului rus și cu discursul pro-Kremlin.

Într-o scrisoare adresată președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, și lui Kallas, 37 de deputați europeni au îndemnat, de asemenea, UE să suspende finanțarea, estimată la aproximativ 2 milioane de euro pe o perioadă de trei ani, și să ia în considerare adoptarea unor măsuri restrictive împotriva persoanelor care au legături cu pavilionul rus.

spot_img