Ultimele zile de înscriere la Future Summit 2021 – Esential

​Peste 30 de speakeri internaționali și români și sute de participanți vor fi prezenţi timp de 7 zile între 15 și 21 noiembrie la ediția #6 a Future Summit pentru a discuta despre provocările, soluţiile şi oportunităţile viitorului.

Câteva din temele la care Summit-ul încearcă să răspundă: Care sunt transformările pe care pandemia le aduce în business și societate? Cum transformă AI, VR și automatizarea industriile? Cum facem transformări sustenabile ale business-urilor? Cum arată viitorul muncii, demografiei și al educației și care ar putea fi soluții pentru România anilor 2024 sau chiar 2050? Cum putem folosi foresight și strategii bazate pe viitor în organizațiile noastre? Care sunt perspectivele economice ale României pentru 2022 și implementarea PNRR?

Înscrierile sunt gratuite și se pot face pânâ vineri, 12 noiembrie aici: https://bit.ly/FutureSummitRegistration

“Construim alături de partenerii noștri o conversație globală timp de 7 zile despre cele mai importante transformări în business, societate și sustenabilitate pentru a înțelege cu toții mai bine ce decizii strategice trebuie să luăm astăzi pentru mâine. Aduce alături în platforma noastră geneSIS participanți și vorbitori din peste 30 de țări pentru a interacționa, a învăța și a descoperi soluții împreună”, spune Ciprian Stănescu, fondator Future Summit.

Printre speakerii internaționali Future Summit 2021 se numără:

Cameron Fox, World Economic Forum
Cameron este liderul de health tech al World Economic Forum, cu un focus special pe biologie sintetică, sănătate mintală și inovații tehnologice în sănătate. Cameron va prezenta la Future Summit cele mai recente evoluții și aplicații ale biologiei sintetice.

Liam Young, designer
Descris de BBC ca ”omul care ne face design-ul viitorurilor”, Liam este designer, regizor și producător a unor filme vizionare despre viitorul planetei. Filmele lui se găsesc în colecțiile unor muzee ca New York Met, Art Institute of Chicago sau Victoria & Albert Museum. Liam va prezenta la Future Summit un design nou pentru orașele viitorului.

Linda Zeilina, International Sustainable Finance Centre
Linda este Fellow al The Royal Society for Arts, membră a Agora Energiewende Council on Sustainable Finance și expert internațional în finanțări sustenabile și de impact. Va povesti în Future Summit despre cele mai noi mecanisme financiare pentru afaceri sustenabile.

Sylvia Gallusser, Futurolog, Silicon Humanism
Sylvia este unul din cei mai importanți futurologi globali, fondatoare a Silicon Humanism în San Francisco. După 15 ani de consultanță la nivel global, Sylvia construiește scenarii despre trendurile următoarelor decenii.

Prof. Bodo Steiner, Helsinki University
Unul din cei mai importanți teoreticieni ai sustenabilității vine la Future Summit să povestească despre scenarii ale hranei sustenabile. Prof. Steiner este printre altele parte a Helsinki Institute of Sustainability Science și membru al Environmental Footprint Advisory Board al Comisiei Europene.

David Kalisz, Futurolog, Paris School of Business
David va prezenta la Future Summit o nouă perspectivă de înțelegere a incertitudinii. Este decan în cadrul Paris School of Business și foresight strategist.

Dora Palfi, imagiLabs
După câțiva ani petrecuți la Morgan Stanley, Cisco și NYU Abu Dhabi, Dora a fondat imagiLabs, o companie de edTech ce ajută tinere din medii defavorizate să devină programatoare.

Future Summit 2021 aduce și voci din România care să contribuie la conversațiile despre viitor. Printre ei se numără: Mircea Iliescu (genetician, Cambridge University), Sebastian Cochinescu (TailPath), Oana Gheorghiu & Carmen Uscatu (Dăruiește Viață), Dragoș Anastasiu (Rethink Romania), Alina Burlacu (Romanian Business Leaders), Dragoș Tuță (Ambasada Sustenabilității), Adrian Marin (UNSAR), Dragoș Iliescu (profesor) sau Bogdan Rădulescu (Untold), printre alții.

În cadrul Future Summit 25 de start-up-uri din 6 țări, parte a incubatorului Future Makers, vor avea pitch-uri în ziua de 17 noiembrie pentru premii de 20.000 de euro. De asemenea, participanții au ocazia să participe la 3 cursuri introductive în sustenabilitate, foresight și inovație.

Mai multe detalii despre agenda celor 7 zile pot fi găsite aici: https://future- summit.org/agenda

Future Summit 2021 este organizat de Social Innovation Solutions, susținut de Raiffeisen Bank, eMAG și UNSAR în parteneriat cu Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, Rethink Romania și The Entrepreneurship Academy.

Social Innovation Solutions (SIS)
Social Innovation Solutions (SIS) este o organizație ce oferă consultanță și facilitarea conversațiilor strategice pentru ONG-uri și corporații în sustenabilitate, foresight și inovație. SIS dezvoltă programe educaționale și competiții de business ca Social Impact Award, Future Makers, Transformator și Future Youth Summit, precum și platformele de conversații despre viitor: Future Summit, Future Talks și Sustainable Futures.

Articol susținut de Social Innovation Solutions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *