Un agent secret german respinge acuzațiile de spionaj pentru Rusia / Dădeau informații despre războiul din Ucraina

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Un agent secret german a respins miercuri, în fața unui tribunal din Berlin, acuzațiile de spionaj în favoarea Rusiei, susținând că a vrut să își recruteze complicele ca informator, potrivit AFP.

SpionajFoto: Mario Martija Sevilla / Alamy / Profimedia Images

Într-o declarație citită de avocatul său, Carsten Linke, în vârstă de 53 de ani, a declarat că „nu și-a încălcat îndatoririle” în timp ce era angajat al Serviciului Federal de Informații german (BND).

El nu a vrut să trădeze BND și nu a făcut acest lucru, a declarat avocatul său, Johannes Eisenberg.

Din 13 decembrie 2023, Carsten Linke și presupusul său complice, Arthur Eller, un întreprinzător independent în vârstă de 33 de ani, sunt judecați la Berlin pentru „înaltă trădare în două cazuri deosebit de grave”. Aceștia riscă închisoare pe viață.

Informații despre războiul din Ucraina

Potrivit actului de acuzare, cei doi suspecți au transmis documente și informații clasificate serviciilor de securitate rusești (FSB) în două rânduri în toamna anului 2022, adică la aproape opt luni după începerea invaziei din Ucraina, și au primit bani în schimb.

Carsten Linke i-ar fi dat aceste informații, în special despre războiul din Ucraina, lui Arthur Eller, care le-a transmis FSB-ului.

Specializat în comerțul cu mărfuri și metale prețioase, Eller, născut în Rusia, și Linke, agent BND din 2007, s-au întâlnit în mai 2021.

Agentul a explicat că l-a găsit pe Eller „interesant”, deoarece acesta avea contacte cu persoane importante din diferite țări africane. I-a oferit un post de informator pentru BND.

„Acesta este exact genul de persoană pe care o căutăm”, a spus acesta. Persoanele care se pot deplasa liber în anumite țări nu sunt ușor de găsit.

Angajați ai ambasadelor occidentale, pe lista Moscovei

Ulterior, el a spus că a aflat că Arthur Eller avea, de asemenea, contacte în Rusia și Ucraina.

Eller îi spusese despre o listă – aflată în posesia unuia dintre contactele sale care lucra pentru serviciile de securitate rusești – cu angajații ambasadelor occidentale din Moscova care se aflau de fapt în serviciul serviciilor secrete rusești.

La acea vreme, Linke era responsabil cu investigarea neregulilor de la ambasada germană din Moscova, unde existau suspiciuni puternice că un angajat ar fi fost spionat.

Arthur Eller promisese să obțină informații despre supravegherea rusească a ambasadei germane de la Moscova.

De la arestarea lor, Carten Linke (în decembrie 2022) și Arthur Eller (în ianuarie 2023) sint în arest preventiv la Berlin.​

spot_imgspot_img