Un district din Beijing a fost pus în ”stare de război” din cauza unui focar de coronavirus într-o piață angro – Esential

Un district din Beijing a fost pus în stare ”de război”, iar capitala Chinei a interzis sâmbătă turismul după ce un focar de infecții cu coronavirus apărut într-o importantă piață angro a provocat temeri privind un nou val de Covid-19, transmite Reuters.

Chu Junwei, oficial al districtului Fengtai din sud-vestul Beijingului a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că districtul este în ”stare de urgență de război”.

După ce 517 persoane au fost testate în piața angro Xinfadi din district, 45 au fost găsite infectate cu noul coronavirus, deși niciuna nu avea simptome de Covid-19, a spus Chu.

Un purtător de cuvânt al primăriei orașului a declarat că toți pacienții cu Covid-19 confirmați vineri în Beijing vizitaseră piața Xinfadi.

Capitala chineză a oprit toate evenimentele sportive și turismul între provincii, cu efect imediat.

Districtul Fengtai a izolat 11 cartiere din apropierea pieței unde a apărut focarul. Piața Xinfadi a fost închisă sâmbătă la ora 3 dimineața.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *