Un europarlamentar ungar a demisionat din Parlamentul European – International

Eurodeputatul ungar Jozsef Szajer, membru al partidului lui Viktor Orban, FIDESZ, și al PPE (centru-dreapta), și-a anunțat duminică demisia și retragerea din viața politică, invocând motive personale, potrivit AFP.

Această plecare din Parlamentul European, care devine efectivă în 31 decembrie, nu este legată de conflictul dintre premierul Viktor Orban și Uniunea Europeană în chestiunea statului de drept, a afirmat Szajer, după ce unii analiști speculau pe marginea acestui subiect pe rețelele sociale.

Szajer este deputat european din 2004.

“Demisia nu are nicio legătură cu actuala dezbatere politică la nivel european. În această dezbatere, aprob și susțin deplin poziția guvernului ungar”, a declarat eurodeputatul de 59 de ani, într-un comunicat.

Acesta spune că a luat decizia “după o lungă perioadă de gândire” și a invocat „povara grea” a participării „zilnice la lupta politică”.

“Mai degrabă decât politica zilnică, am intenția să-mi continui viața publică și munca începută în timpul schimbării regimului într-un registru intelectual pe termen mai lung”, a explicat el fără alte precizări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *