Un jandarm din Teleorman s-a împușcat în cap, în timp ce asigura paza unui centru de carantină – Esential

Sâmbătă, acesta se afla în serviciu, împreună cu un poliţist local, la un centru de carantină din Alexandria. La un moment dat, bărbatul a scos arma din dotare şi s-a împuşcat în cap.
”Poliția municipiului Alexandria a fost sesizată prin apel la numărul unic 112 cu privire la faptul că la un imobil de pe raza municipiului se află o persoană în stare de inconștiență, care prezintă o plagă prin împușcare”, anunţă Poliţia Teleorman.
Procurorii Parchetului Militar al Curții de Apel București fac cercetări în acest caz. Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Teleorman, jandarmul era angajat în anul 2009, iar ultima testare psihologică a acestuia a avut loc în anul 2017, când a fost declarat apt.