Europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat că în cadrul ședinței Biroului Politic Național (BPN) al PNL de marți, colegii săi de partid au întărit punctul vedere adoptat în urmă cu trei săptămâni, acela că PNL nu va mai lua parte la o guvernare cu PSD, iar rezoluția prezentată de Ilie Bolojan în ședință viza multe lucruri despre „viața PNL de aici încolo”.
„Am salutat decizia colegilor de a ne menține punctul de vedere pe care l-am emis în urmă cu trei săptămâni, l-am întărit acum o săptămână, adică PNL nu va face parte dintr-un guvern cu PSD, lucru care, să spunem, este o decizie finală Noi am luat astăzi o decizie că nu vom lua parte la o guvernare cu PSD. Suntem într-o dezbatere, unde domnul președinte a prezentat o rezoluție cu mult mai multe lucruri pentru ceea ce înseamnă , pentru că ne interesează foarte mult să rămânem același partid serios, să avem un președinte serios, o încredere în rândul populației și eu cred că România are nevoie de astfel de partide care-și respectă cuvântul și de lideri puternici”, a afirmat Gheorghe Falcă la Parlament, în timp ce ședința de Birou Politic al PNL era în desfășurare.
În context, el a fost întrebat despre afirmațiile unor lideri ai PNL privind o reconciliere cu PSD.
„Partidul a dat astăzi votul, 34 de oameni au fost pentru a ne menține decizia și 10 oameni s-au abținut. Decizia este definitivă”, a precizat Falcă, citat de Agerpres.
„De abia aștept să-i văd de mână pe domnul Grindeanu și pe domnul Simion”

Dacă PNL intră în opoziție și exclude orice colaborare cu PSD, „este responsabilitatea celor care au astăzi o majoritate”, potrivit acestuia.
„Sunt sigur că atunci când vor merge la președintele României, au soluția”, a spus Falcă.
El a reiterat că așteaptă o soluție de la noua majoritate din Parlament, „pentru că așa este matematica politică”.
„Noi am fost un partid corect, ne-am asumat acum 10 luni responsabilitatea funcției de prim-ministru, când nimeni în România nu dorea această funcție, am aprobat un program de guvernare pe care l-am respectat și am primit o moțiune de cenzură. (…) Există, în acest moment, o majoritate în Parlament, de abia aștept să-i văd de mână pe domnul Grindeanu și pe domnul Simion, fiecare cu politicile național-extremiste, și să dea o soluție pentru România, pentru că așa este matematica politică”, a mai afirmat Falcă.
Europarlamentarul liberal a menționat că președintele Nicușor Dan a fost înștiințat de acum trei săptămâni cu privire la această poziție a PNL în legătură cu PSD.
Liderii PNL au discutat în această seară, în şedinţa partidului, convocată după ce cabinetul Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură, despre strategia viitoare a partidului. În timpul discuțiilor, s-au conturat două tabere, una care vrea continuarea participării la guvernare şi alta care insistă pentru ruperea relațiilor cu PSD și trecerea în opoziție.
La puțin timp după începutul ședinței, liberalii au și votat pentru întărirea rezoluțiilor adoptate deja de partid, potrivit cărora PNL nu va mai colabora cu PSD. 34 de liberali au votat pentru, iar 10 s-au abținut.





