Un nou program pentru instalarea de panouri fotovoltaice prin PNRR / Care sunt condiţiile şi ce valoare au voucherele?

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunţă că, în urma introducerii capitolului REPowerEU în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), aproximativ 60.000 de gospodării din România vor putea beneficia de fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi pentru baterii de stocare, dar şi pentru creşterea eficienţei energetice a caselor, potrivit News.ro.

Panouri fotovoltaice instalate pe acoperișFoto: UrbanImages / Alamy / Alamy / Profimedia

Programul pentru panouri fotovoltaice se va derula în paralel cu cel al AFM – „Casa Verde Fotovoltaice” şi vizează asigurarea consumului propriu, neadresându-se celor care vor să devină prosumatori.

„Dincolo de depunerea cererii de plată numărul 3, noi avem un nou PNRR. Este bine să spunem lucrul acesta, pentru că prin noul PNRR pe care l-am negociat cu Comisia Europeană şi acesta a fost aprobat de Comisie, am introdus capitolul REPowerEU, unde avem o nouă finanţare de 1,4 miliarde de euro, care va intra în implementare din acest an, din 2024 şi acolo cea mai importantă alocare este pentru oameni, pentru cetăţeni, pentru gospodăriile populaţiei, unde avem 1,2 miliarde de euro pentru ceea ce înseamnă panouri fotovoltaice şi baterii, vouchere pentru acest tip de investiţii şi, pe de altă parte, pentru eficienţa energetică a gospodăriilor individuale, a caselor”, a declarat Adrian Câciu, miercuri seară, la Digi 24.

Adrian Câciu a precizat că programul prin PNRR se va derula în paralel cu cel al Administraţiei Fondului de Mediu – „Casa Verde Fotovoltaice”.

„Pe partea de REPowerEU, pe partea de investiţie privind panourile fotovoltaice şi elementele de stocare, bateriile, aceste investiţii merg mână în mână, deci practic nu se acordă doar pentru panouri, se acordă pentru persoanele care trebuie să-şi asigure suficienţa energetică, atenţie, nu este un program pentru prosumatori.

Deci cei care vor beneficia de aceste vouchere vor avea îndeajunsă energie pentru autoconsum, nu pentru a fi producători de energie, valoarea unui voucher pentru panourile fotovoltaice este până la 25.000 de lei şi spun până la 25.000 de lei pentru că depinde de fiecare gospodărie, este echivalentul a 5 kilowaţi pentru gospodărie, undeva poate e nevoie doar de 3, undeva de 4, însoţiţi aceşti 25.000 de lei pentru panouri de încă 25.000 de lei pentru capacitatea de stocare, pentru baterii, deci 50.000 de lei pe gospodărie vin pe acest tip de investiţie”, a explicat Câciu.

El a arătat că a doua componentă a programului, care are în vedere creşterea eficienţei energetice a caselor, se numeşte „Casa eficientă energetic” şi prevede alocarea unor vouchere de maximum 76.500 de lei pentru anveloparea caselor.

Conform lui Câciu, ţinta acestor două programe este mediul rural, iar Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îşi propune să colaboreze cu autorităţile judeţene şi cu cele locale pentru ca aceste fonduri să ajungă acolo unde este nevoie de ele.

Ministrul a susţinut că procedura va fi una foarte simplă, „încât cetăţeanul nu va depune decât o simplă cerere”, de birocraţia şi elementele de decont urmând a se ocupa Consiliul Judeţean pentru mediul rural sau primăriile în cazul locuinţelor din mediul urban.

„În ianuarie lansăm actul normativ bază, temeiul legal, eu vreau să cred că la final de februarie începe implementarea programului. Obiectivul nostru este ca 60% din program să fie deja finalizat până la 31 decembrie 2024”, a adăugat Adrian Câciu la Digi 24.

Conform acestuia, aproximativ 60.000 de gospodării vor beneficia de aceste două programe. (News.ro)

Febra panourilor fotovoltaice a cuprins toată țara și, în acest moment, nu există vreun județ care să fie complet lipsit de prosumatori. În total, în România, existau la finalul lunii octombrie 2023 un număr de 101.605 prosumatori, având o putere instalată totală de 1.298 MW, potrivit ultimelor date publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Ilfov, Timiș și Arad sunt în topul județelor cu numărul cel mai mare de prosumatori, ceea ce ne arată că pentru a face parte din acest club este nevoie în primul rând de resurse financiare și, în al doilea rând, de o zonă cu potențial solar mare.

spot_imgspot_img