Un nou serial din universul Yellowstone va fi lansat în primăvară cu două nume enorme de la Hollywood în distribuție

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Un nou serial din universul Yellowstone va fi lansat în primăvară cu două nume enorme de la Hollywood în distribuție

Michelle Pfeiffer: Greg Allen / Alamy / Profimedia

„The Madison”, un nou spin-off desprins din universul serialului TV „Yellowstone”, în care joacă Michelle Pfeiffer și Kurt Russell va fi lansat pe platforma Paramount+ în luna martie, potrivit Variety, preluată de Agerpres.

Acest serial dramatic în stil neo-western va avea premiera pe serviciul de streaming Paramount+ în data de 14 martie. Studioul Paramount a publicat vineri şi primele imagini din noua producţie de televiziune.

Aşa cum s-a anunţat anterior, distribuţia serialului „The Madison” îi include pe actorii Michelle Pfeiffer, Kurt Russell, Beau Garrett, Elle Chapman, Patrick J. Adams, Amiah Miller, Alaina Pollack, Ben Schnetzer, Kevin Zegers, Rebecca Spence, Danielle Vasinova şi Matthew Fox.

Acţiunea se petrece atât în statul american Montana, cât şi în Manhattan, la New York. Intriga spune povestea familiei Clyburn şi este „un studiu emoţionant despre suferinţă şi conexiune umană într-o familie din New York care ajunge în valea râului Madison din centrul statului Montana”.

Creatorul „Yellowstone”, Taylor Sheridan, a creat şi acest nou serial TV şi este producător executiv.

„The Madison” este unul dintre cele trei spin-off-uri desprinse din popularul serial „Yellowstone” care vor ajunge pe micile ecrane în acest an. Paramount+ are deja în producţie un spin-off dedicat personajelor Beth Dutton şi Rip Wheeler, cu Kelly Reilley şi Cole Hauser în rolurile principale, intitulat „The Dutton Ranch”, iar Luke Grimes îşi va relua rolul Kayce Dutton în serialul CBS „Marshals”. „The Dutton Ranch” nu are stabilită deocamdată o dată oficială de lansare, în timp ce „Marshals” va avea premiera pe 1 martie.

spot_img