Un tribunal din Arizona menține interdicția aproape totală a avortului, veche de 160 de ani / Violul sau incestul nu sunt excepții

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cea mai înaltă instanță din Arizona a decis marți că o lege din 1864 care interzice aproape toate avorturile este aplicabilă, o decizie simbolică cu implicații electorale importante cu doar câteva luni înainte de alegerile prezidențiale în acest stat-cheie din sudul SUA, potrivit AFP.

AvortFoto: Traci Hahn | Dreamstime.com

Această lege interzice toate avorturile din momentul concepției, cu excepția cazului în care viața mamei este în pericol. Violul sau incestul nu sunt considerate excepții valabile.

Cu toate acestea, procurorul general al Arizonei, democrata Kris Mayes, a avertizat de mult timp că nu va intenta procese celor care încalcă această lege.

Curtea Supremă din Arizona a decis că legea, care „a stat în adormire” timp de decenii, este acum „aplicabilă”.

Judecătorii au decis că nu există niciun motiv pentru care legea să nu fie aplicată, deoarece protecția constituțională a avortului a fost abrogată în 2022, ceea ce face ca responsabilitatea de a legifera în această privință să revină fiecărui stat.

Deși este puțin probabil ca legea să fie aplicată în practică pentru moment, situația s-ar putea schimba odată cu alegerile, procurorii ffiind aleși în Statele Unite.

Această decizie ridică așadar miza electorală în perspectiva alegerilor prezidențiale, într-un stat-cheie în care Joe Biden a câștigat în fața lui Donald Trump cu doar 10.000 de voturi în 2020.

Luni, Trump a subliniat că dorește să dea mână liberă statelor americane să legifereze în materie de avort dacă se va întoarce la Casa Albă.

„Statele vor decide prin vot sau prin lege, sau poate ambele. Orice vor decide, trebuie să fie lege”, a spus el.

Avortul a fost un element de bază al mișcării conservatoare timp de decenii, dar anularea garanției federale a dreptului la avort s-a dovedit extrem de nepopulară în rândul publicului american în mai multe alegeri recente.

Președintele Joe Biden a denunțat imediat legea ca fiind „crudă”.

Joe Biden a făcut din opoziția lui Donald Trump privind avortul o temă centrală a campaniei sale, dar, după ce și-a lansat oficial campania pentru un nou mandat la Casa Albă, Trump a ezitat să prezinte o poziție clară privind acest subiect.

În timp ce americanii tind să accepte restricții privind avortul după primul trimestru, sondajele arată, de asemenea, că o majoritate considerabilă preferă ca decizia să fie luată de pacientă și de medicul ei, nu de guvern. (Foto: Traci Hahn | Dreamstime.com)

spot_imgspot_img