Una dintre cele mai bogate familii din Marea Britanie, condamnată în Elveția pentru exploatarea angajaților

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Patru membri ai familiei Hinduja, una dintre cele mai bogate din India și Regatul Unit, au fost achitați vineri, în Elveția, în cazul acuzațiilor de trafic de persoane, dar au fost condamnați la patru sau patru ani și jumătate de închisoare pentru exploatarea personalului din casa lor din Geneva, relatează AFP.

Avocații acestora au spus deja că clienții lor, care nu au fost prezenți la anunțarea verdictului, vor face recurs.

„Am sentimentul că comportamentul a fost judecat la nivel moral și nu legal”, a declarat Robert Assaël.

În ciuda unei înțelegeri amiabile și secrete la care s-a ajuns în timpul procesului cu cei trei angajați care i-au dat în judecată, justiția din Geneva nu a renunțat la dosar și a decis să-i trimită în judecată pe cei patru membri ai acestei familii, care au naționalitate elvețiană.

Tatăl, Prakash Hinduja (78 de ani), și soția sa Kamal (75 de ani) au fost condamnați la pedepse cu închisoare de 4 ani și 6 luni, în timp ce fiul lor Ajay (56 de ani) și nora lor Namrata ( 50 de ani) sunt condamnaţi la pedepse cu închisoare de 4 ani, a indicat preşedintele instanţei din Geneva, Sabina Mascotto.

De asemenea, judecătorii i-au obligat pe membrii familiei Hinduja să plătească 889.000 de euro cantonului Geneva.

„Motivele inculpaților sunt egoiste” și au fost motivați „de lăcomie”, a spus președintele instanței.

Pedepsele sunt asemănătoare cu cele cerute de prim-procurorul Yves Bertossa, care a cerut reținerea imediată a fiului și a soției acestuia, invocând riscul ca cei doi să fugă din țară.

Sabina Mascotto s-a opus, argumentând că au legături cu Elveția. Ea a mai susținut că apărarea a explicat că s-au alăturat lui Kamal Hinduja, care se află la „terapie intensivă” într-un spital din Monaco.

Sunday Times a catalogat această familie ca fiind cea mai bogată din Regatul Unit, cu o avere 37 de miliarde de lire sterline (48 de miliarde de euro). Forbes estimează averea lor la 20 de miliarde de dolari.

Conglomeratul Hinduja este prezent în 38 de țări și are aproximativ 200.000 de angajați.

Care sunt acuzațiile la adresa membrilor familiei Hindjua

În rechizitoriul său, Yves Bertossa a acuzat această familie că i-a tratat pe acești oameni „mai mult ca pe câini decât ca pe niște angajați domestici”.

Angajații dormeau într-o cameră din subsolul vilei Hinduja din afara Genevei. Acestora le-au fost confiscate pașapoartele, iar salariul lor, care era în medie de 325 de franci elvețieni (340 de euro) pe lună, era cu mult sub ceea ce poate spera să câștige un angajat casnic în Elveția, a detaliat președintele instanței.

Potrivit instanței, salariul lor era cu 80 până la 90% mai mic decât ar fi trebuit, ceea ce explică în special condamnarea pentru „cămătă”.

Curtea a exclus însă traficul de persoane, argumentând că anumiți membri ai personalului s-au întors la muncă la Geneva după ce au fost în vizită în India.

Dar „s-a exploatat lipsa de experiență a angajaților, ei aveau puțină educație, sau chiar deloc și nu aveau cunoștințe despre drepturile lor”, a remarcat președintele instanței.

„Cei patru inculpați Hinduja cunoșteau situația deficitară a angajaților lor și cunoșteau legislația din Elveția, a mai spus ea, subliniind că acest lucru le „agrava” vina.

În timpul procesului, apărarea a constatat deficiențe ale acuzării, care a trecut cu vederea în special plățile în natură pe lângă salariile în numerar.

Au fost plătite bilete de avion, mâncare vegetariană suficientă, produse de sănătate furnizate sau cheltuieli medicale plătite, potrivit acesteia.

Potrivit apărării, cei trei reclamanți nu au fost izolați și au putut părăsi vila.

„Niciun angajat nu a fost înșelat cu privire la salariu”, a mai subliniat Robert Assaël.

„Nu avem de-a face cu sclavi maltratați”, a adăugat Nicolas Jeandin.

spot_imgspot_img