Ungaria: presa independentă e pe cale să piardă ultimul bastion – International

Cei 90 de jurnaliști ai site-ului de știri Index.hu au demisionat vineri pentru a protesta împotriva demiterii redactorului lor șef și față de ceea ce ei consideră o subordonare a unui mijloc media independent din Ungaria.

Să te detonezi mai curând decât să fii supus: jurnaliștii principalului site de știri din Ungaria și-au depus demisia colectivă, vineri, 24 iulie, temându-se că-și vor pierde independența față de guvernul lui Viktor Orban după brutala demitere a redactorului lor șef, relatează ​postul France 24, citat de Rador.

O rară voce critică față de putere într-un peisaj mediatic în care pluralismul a scăzut drastic în ultimii ani, portalul Index.hu riscă să nu-și mai revină după plecarea cvasi-totalității redacției sale, adică a circa 90 de jurnaliști.

După demiterea, miercuri, a redactorului-șef Szabolcs Dull, angajații Index au anunțat că își părăsesc funcțiile pentru a protesta împotriva „unei tentative evidente de a face presiuni” asupra site-ului lor.

Fotografii ale jurnaliștilor, transfigurați și uneori în lacrimi în urma acestei decizii, au fost difuzate pe rețelele de socializare. Emoția a fost la fel de mare în rândurile opoziției față de guvernul suveranist al lui Viktor Orban și ale principalei asociații de jurnaliști.

„Încă o instituție esențială a opiniei publice ungare este pe cale de a fi dezmembrată, asediată și distrusă de majoritatea guvernamentală a Fidesz” (partidul lui Viktor Orban, n.r.), a reacționat Miklos Hargitai, președintele MUOSZ, asociația jurnaliștilor unguri.

Câteva mii de persoane au manifestat vineri seară la Budapesta în sprijinul redacției.

Ungaria, a 89-a în clasamentul mondial al libertății presei

Szabolcs Dull a fost demis după ce a protestat, luna trecută, împotriva unei propuneri de refacere a site-ului făcută de către proprietarii acestuia. „Index este o fortăreață puternică pe care vor s-o arunce în aer”, a rezumat situația redactorul-șef în această săptămână.

Miercuri, conducerea media a justificat demiterea sa prin divulgarea în presă a unor documente interne ale Index.

Temeri privind viitorul Index au apărut încă din martie, în urma cumpărării unei participații de 50% din agenția de publicitate a portalului de către un om de afaceri apropiat de guvern, Miklos Vaszily.

Portalul face parte din puținele site-uri de pe internet care continuă să revendice independența editorială în Ungaria, o țară clasată pe locul 89 din cele 180 în clasamentul mondial al libertății presei publicat de ONG-ul Reporters sans frontières.

Ungaria era a 23-a în momentul revenirii la putere a lui Viktor Orban, în 2010. Sub mandatele prim-ministrului ungar, presa publică a devenit instrumentul politicii guvernului, în vreme ce apropiați ai puterii au cumpărat segmente întregi din media private.

Se înmulțesc preluările în media

Schimbările din cadrul Index amintesc scenariul preluărilor altor organe de presă în ultimii ani: site-ul de știri Origo, care publica regulat anchete care acuzau apropiați ai guvernului, ca și fostul săptămânal economic de referință Figyelo au fost achiziționate de apropiați ai partidului Fidesz, echipele lor remaniate și conținutul aliniat la mesajele guvernului. Redacția Origo a demisionat pentru a protesta contra noilor condiții.

La sfârșitul lui 2016, cotidianul de opoziție Nepszabadsag, unul din principalele din țară, își înceta de pe o zi pe alta apariția înainte de a fi cumpărat de oligarhul Lorinc Meszaros, apropiat al lui Viktor Orban.

În 2018, circa 500 de instituţii media naționale și locale, toate deschis pro-guvernamentale, au fost grupate într-un consorțiu destinat să „vegheze la apărarea valorilor naționale”.

Aceste transformări i-au adus liderului suveranist, în mod regulat criticat pentru tendințele sale autoritare și xenofobe, numeroase avertizări din partea Uniunii Europene. Ele au contribuit la declanșarea, la sfârșitul lui 2018, a unei proceduri excepționale pentru risc de „încălcare gravă” a valorilor UE.

Problema statului de drept în Ungaria a fost din nou pe ordinea de zi a liderilor europeni la negocierile maraton privind Planul de relansare care s-au încheiat pe 20 iulie. Un compromis imprecis și contestat care făcea legătura între respectarea statului de drept și plata fondurilor europene a fost până la urmă adoptat.

Prezent la Bruxelles, Viktor Orban i-a asigurat pe jurnaliști că Ungaria nu are nimic să-și reproșeze față de aceste principii democratice.

Șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto, s-a arătat agasat joi de „acuzațiile false” privind libertatea presei în Ungaria, dând asigurări, cu ocazia unei deplasări în Portugalia, că guvernul este criticat atât în ziare, cât și pe internet și la televiziune.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *