Unii funcționari publici stau în apartamente sociale! În ce condiții sunt oferite locuințele – Capital

Locuințele sociale dintr-un bloc de lângă clădirea Guvernului din Piața Victoriei sunt ocupate în special de angajați ai Primăriei Sectorului 1 și funcționari ai unor ministere. Aceștia nu doar că locuiesc în centrul Capitalei cu o chirie zero sau subvenționată, dar au încercat și să cumpere locuințele la prețuri modice.

Pe lângă funcționari și șefi din primărie și ministere, în aceste apartamente/garsoniere se mai găsesc, din când în când, artiști de operă și operetă, ofițeri ai Armatei, medici rezidenți sau persoane cu dizabilități, adică persoane care au dreptul la astfel de locuințe. Apartamentele sunt administrate de Primăria Sectorului 1, relatează Europa Liberă.

Reprezentanții administrației de sector au transmis că: „în această perioadă se va analiza fiecare caz și în cazul locuințelor repartizate ilegal se va face somații de eliberare a apartamentului. Corpul de Control al primăriei face verificările”.

Chiria lunară este de maximum 450 de lei

Chiria lunară în acest bloc este de maximum 450 de lei și este subvenționată de municipalitate. Sunt și persoane care nu plătesc pentru a locui acolo, având chirie zero. Din cele 58 de apartamente cu o suprafață între 40 și 50 de metri pătrați, numai trei sunt acordate unor persoane cu dizabilități.

Aceste locuințe de tip social ar trebui oferite unor persoane sau familii cu merite deosebite (precum elevi cu note bune/olimpici ale căror familii nu-și permit să stea în Capitală), persoane tinere (sub 40 de ani) cu probleme de sănătate sau aflate în situații extreme care nu le permit să închirieze o locuință.

„În mare, în aceste locuințe trebuie să stea temporar, câțiva ani, persoane care trebuie sprijinite. O mamă cu copii, un olimpic, chiar și un angajat al primăriei care vine cumva din Botoșani. Acum, aceste locuințe sunt date pe pile și relații unor persoane care își permit să plătească o chirie. Unii au mult peste 40 de ani și locuiesc acolo”, a spus un consilier local din Sectorul 1, potrivit Europa Liberă.

Însă, cea mai mare parte din chiriași sunt chiar angajați ai Primăriei Sectorului 1 sau ai direcțiilor din subordine.

„Sunt și persoane care locuiesc aici de peste 20 de ani. Contractele se prelungesc din cinci în cinci ani. De obicei, aceste locuințe se acordă prin decizia primarului sau a unui viceprimar”, a mai adăugat consilierul local

Blocul din apropierea Guvernului are două scări. Imobilul nici nu are intrare pentru pietoni. Accesul se face doar ridicând bariera auto sau strecurându-te pe lângă aceasta și pe lângă gard.

În apartamente locuiesc angajați ai primăriei

Printre cei 58 de chiriași se află foarte mulți angajați ai primăriei de sector sau funcționari în ministere. Dintre aceștia, îi amintim pe:

Cristina Dobroslav – consilier superior în cadrul Primăriei Sector 1. Ea a avut venituri nete anuale de 46.000 de lei, conform declarației de avere. Deține și un autoturism Audi și are conturi de 55.000 de euro.

Florența Simona Constantinescu – funcționar în cadrul administrației locale de la Sectorul 1, inspector de resurse umane. Nu și-a trecut veniturile salariale, dar are peste 60.000 de lei în conturi și un autoturism Opel în proprietate.

Ioana Vochin – a fost consilierul juridic în cadrul Administrației Piețelor, angajată a Centrului Cultural „Mihai Eminescu” și actual Director General Adjunct la Direcția de Utilități Publice. Are peste 110.000 de lei în conturi și venituri anuale nete de peste 65.000 de lei, conform declarației de avere.

Ioan A. – lucrează la Poliția Locală Sector 1. Are venituri nete anuale de 46.000 de lei.

Florina Andreea Hlevca – consilier asistent în cadrul Primăriei Sectorului 1. A avut venituri nete salariale de peste 53.000 de lei, conform ultimei declarații de avere publicate, cea din 2019.

Irina Nicoleta Juncu – inspector asistent la Direcția Generală de Impozite și Taxe. Împreună cu soțul său, câștigă net aproape 200.000 de lei pe an.

Răzvan Mihail Petre Zamfir – fost șef la Direcția de Reabilitare Termică din Primăria Sector 1.​

Un fost director AFIR are locuință socială

Nu doar salariații Primăriei Sector 1 sunt pe lista celor locuiesc lângă guvern și plătesc o chirie modică. Pe tabelul de la administrație mai sunt:

Stelică Claudiu Coadă – fost director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și actual director general adjunct. A raportat venituri nete de peste 130.000 de lei în 2020. Are conturi de peste 23.000 de lei.

Florentina Dalina Bucurescu – este șef serviciu în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Deși lucrează în acest minister, nu a avut nicio ezitare să-și șteargă veniturile realizate, unul dintre scopurile completării declarațiilor de avere.

Corina N. – lucrează la un departament anticorupție dintr-o instituție în subordinea Ministerului Justiției.

George Gabriel Vinulescu – este șef aprovizionare la Depoul București al CFR Călători. Soția sa este ofițer în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Mihaela Dache – lucra la Direcția Constatare si Stabilire Nereguli din cadrul Ministerului Dezvoltării DRAP. În ultima declarație de avere, cea din 2016, aceasta avea conturi de peste 100.000 de lei și realizase venituri nete de peste 110.000 de lei.

Florin T. – consilier superior la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

Au vrut să devină proprietari

Funcționarii care locuiesc lângă guvern nu s-au mulțumit doar cu faptul că plătesc chirii subvenționate, ei încearcă să cumpere locuințele la prețuri subvenționate, de câteva mii de euro. S-a apelat de faptul că stau de peste cinci ani în aceste apartamente și pe baza acestui criteriu au făcut cereri de achiziție la Primăria Sector 1.

Reprezentanții primăriei le-au refuzat cererile, așa că s-a ajuns la o dispută în instanță. La prima decizie, Tribunalul București a stabilit că persoanele chiriașe din acest bloc nu au dreptul să cumpere apartamentele doar în baza faptul că stau de peste cinci ani în ele.

„Instanța nu a identificat niciun temei care să îi permită să oblige pârâta la schimbarea regimului juridic al imobilului doar pentru ca reclamanții să poată cumpăra la prețuri preferențiale imobilele în care locuiesc pentru când nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a-l închiria”, explică judecătorul de caz de la Tribunalul București, potrivit Europa Liberă.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *