Unul dintre congresmenii vedetă ai democraților lui Joe Biden s-a internat pentru a fi tratat de depresie

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Senatorul american John Fetterman, care în noiembrie anul trecut a obţinut o victorie răsunătoare la alegerile pentru Congres învingându-l pe celebrul Dr. Oz s-a internat miercuri într-un spital pentru a fi tratat de o depresie severă, relatează Reuters și News.ro.

Senatorul John Fetterman (centru)Foto: Carolyn Kaster / AP – The Associated Press / Profimedia

În ciuda faptului că încă se resimţea de pe urma unui atac celebral suferit cu doar 6 luni înaintea alegerilor ce au avut loc în luna noiembrie, John Fetterman a obţinut o victorie uriaşă, câştigând în Pennsylvania un loc deţinut până atunci de republicani şi consolidând astfel majoritatea la limită a democraţilor în camera superioară a Congresului.

Victoria politicianului democrat în vârstă de 53 de ani a fost cu atât mai remarcabilă întrucât el încă avea dificultăți de vorbire în urma atacului celebral și a faptului că a reușit să îl învingă pe Mehmet Oz sau „Dr. Oz”, o figură mediatică extrem de cunoscută în SUA.

Fetterman, care din 2019 era locţiitor al guvernatorului statului Pennsylvania, şi „Dr. Oz”, care a fost susţinut de fostul preşedinte Donald Trump, au avut una dintre cele mai controversate şi mai costisitoare curse pentru Senat din ţară.

Săptămâna trecută Fetterman a fost spitalizat pentru scurt timp după ce s-a simţit ameţit, însă medicii au stabilit că nu a suferit un nou accident vascular cerebral, principala temere, aşa că a fost externat după două zile.

Senatorul de Pennsylvania a fost evaluat din nou luni la spitalul militar Walter Reed din Bethesda, Maryland, de către medicul curant al Congresului, care a recomandat internarea lui în spital, de data aceasta pentru depresie.

„John s-a confruntat cu episoade de depresie, când şi când, de-a lungul vieţii sale, dar aceasta a devenit severă în ultimele săptămâni”, a declarat joi şeful de cabinet al lui Fetterman, Adam Jentleson.

Senatorul a decis să urmeze recomandările medicului şi joi s-a prezentat la spital pentru a fi internat şi pentru a primi tratament de specialitate pentru depresia severă.

O absență notabilă în Senat pentru președintele Joe Biden

„După ce l-au examinat pe John, medicii de la Walter Reed ne-au spus că primeşte îngrijirile de care are nevoie şi că în curând îşi va reveni”, a precizat Jentleson.

Declaraţia nu precizează cât timp se aşteaptă ca Fetterman să rămână în spital, însă absenţa lui în Senat s-ar putea dovedi dificilă pentru democraţi. Democraţii şi cei trei independenţi care fac parte din grupul lor deţin o majoritate de 51 de mandate în Senatul care are 100 de locuri, iar în prezent un alt senator democrat lipseşte şi el din motive medicale, după ce a suferit o operaţie pentru cancer la prostată.

Din fericire pentru partidul președintelui Joe Biden, senatorii urmează să intre în vacanţă săptămâna viitoare, astfel că nu există pericolul ca republicanii să reuşească să-şi treacă eventual prin cameră proiecte controversate.

În plus, votul care ar putea înclina balanţa, în cazul unei egalităţi, aparţine vicepreşedintei (democrate) Kamala Harris, care este şi preşedintele Senatului. Însă absenţa oricârui alt senator democrat ar face ca partidul preşedintelui Joe Biden să-şi piardă majoritatea în Senat, în condiţiile în care republicanii deţin deja controlul în Camera Reprezentanţilor.

Cine este John Fetterman

Cu tatuajele sale mari de pe braţe, barba de tip ţăcălie şi preferinţa de a se îmbrăca în hanorace cu glugă şi pantaloni scurţi, Fetterman a dobândit un profil naţional pentru poziţiile sale.

Progresist convins, Fetterman este un susţinător declarat al creşterii salariului minim, al legalizării marijuanei, al reformei justiţiei şi al adoptării unei legislaţii care să protejeze căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

„După ce a trecut prin ce a trecut în ultimul an, probabil că nimeni nu a vorbit mai mult despre propria sănătate decât John. Sunt atât de mândră de el pentru că a cerut ajutor şi primeşte îngrijirea de care are nevoie”, a reacţionat pe Twitter soţia senatorului, Gisele Barreto Fetterman, după ce s-a anunţat că acesta s-a internat pentru a fi tratat pentru depresie.

Cuplul, căsătorit din 2008, are trei copii.

Fetterman a suferit un accident vascular cerebral în luna mai a anului trecut, recunoscând ulterior că „era să moară”, şi s-a confruntat cu dificultăţi în a se adapta la viaţa din Senat fiind încă în recupare.

După accidentul vascular cerebral, a avut probleme persistente cu capacitatea sa de a vorbi şi de a procesa discursul pe care îl aude. Drept urmare, el foloseşte monitoare ce îi asigură transcrierea audio în text, potrivit unui reportaj publicat în această lună de The New York Times.

De ce fac depresie persoanele care au suferit un accident cerebral

Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA, în 2019 aproximativ 5% dintre adulţi au avut în mod regulat sentimente de depresie – iar studiile au constatat că prevalenţa depresiei a crescut semnificativ în timpul pandemiei COVID-19.

Depresia este însă o problemă binecunoscută pentru supravieţuitorii unui accident vascular cerebral, cel puţin în parte, pentru că leziunile cerebrale rezultate pot perturba producţia de hormoni de stres din organism.

Cercetările sugerează că unul din trei supravieţuitori ai unui accident vascular cerebral va dezvolta în cele din urmă o depresie post-AVC.

În prezent, principalul tratament este o clasă de medicamente antidepresive cunoscute sub numele de inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei.

Senatoarea democrată Tina Smith, care într-un discurs ţinut în 2019 din Senat a discutat despre propriile lupte din trecut cu sănătatea mintală, a declarat joi că Fetterman a făcut bine că a acceptat ajutorul medical şi că urmează un tratament.

„Să cauţi ajutor atunci când ai nevoie este un semn de putere, nu de slăbiciune, lucru pe care John îl demonstrează pentru noi toţi”, a scris Smith pe Twitter.

Succesul lui Fetterman în alegerile de anul trecut a fost văzut ca o sursă de inspiraţie pentru supravieţuitorii accidentelor vasculare cerebrale şi pentru alţi americani cu dizabilităţi, unii dintre ei fiind încurajaţi de eforturile sale de a-şi continua campania chiar şi atunci când se confrunta în mod evident cu efectele persistente ale accidentului vascular cerebral suferit în luna mai.

spot_imgspot_img