UPDATE  Bilanţul atentatului din Pakistan, revendicat de Mişcarea talibanilor, a ajuns la 59 de morţi şi aproximativ 150 de răniţi

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cel puţin 59 de persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 150 au fost rănite în atentatul sinucigaş comis luni într-o moschee situată într-un complex al poliţiei din oraşul pakistanez Peshawar, atacul fiind revendicat de Mişcarea talibanilor (TTP).

Un terorist s-a aruncat în aer într-o moschee situată într-o bază a Poliţiei din Peshawar, a declarat Ghulam Ali, guvernatorul provinciei Khyber Pakhtunkhwa, situată în nord-vestul Pakistanului. Bilanţul victimelor a ajuns la 59 de morţi şi aproximativ 150 de răniţi, potrivit agenţiei The Associated Press. Cele mai multe victime sunt agenţi de poliţie. Multe dintre persoanele spitalizate sunt în stare critică.

 

Atacul terorist a fost revendicat de Sarbakaf Mohmand, un comandant al Mişcării talibanilor pakistanezi. Atentatul a avut loc într-o zonă ultrasecurizată din Peshawar, unde sunt numeroase sedii de instituţii. Nu este clar cum a reuşit atacatorul să pătrundă în această zonă.

 

Premierul Shahbaz Sharif a condamnat vehement atentatul, avertizând cu „acţiuni dure” împotriva organizatorilor. „Amploarea acestei tragedii este inimaginabilă. Este vorba despre un atac asupra Pakistanului”, a declarat Shahbaz Sharif cu ocazia vizitei la locul atentatului.

 

Oraşul Peshawar este vizat frecvent de atacuri teroriste, într-o regiune în care este activă Mişcarea talibanilor pakistanezi (TTP), o entitate diferită de Mişcarea talibanilor afgani, care a preluat puterea cu forţa în Afganistan în august 2021, pe fondul retragerii trupelor americane şi forţelor militare NATO. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.



Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.




Episod picant cu Simona Halep: „Era voluptoasă, iar polițiștii se holbau la ea!”

PROSPORT.RO




A dispărut după partyul din weekend, de la munte. Piți jr. a dat cu ”seen” DNA-ului

CANCAN.RO




Câți lei costă o doză de bere în Bulgaria! Turistul român a rămas uluit

GANDUL.RO

 

spot_img