UPDATE – Iohannis: Prezenţa lui Volodimir…

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Şeful statului Klaus Iohannis a precizat că prezenţa preşedintelui Volodimir Zelenski la reuniunea extraordinară de joi a Consiliului European este un semn al „angajamentului nostru european şi al sprijinului puternic pentru Ucraina şi cetăţenii acestei ţări”.


UPDATE – Administraţia Prezidenţială a transmis că preşedintele Klaus Iohannis a salutat prezenţa lui Zelenski la reuniunea Consiliului European, ca o dovadă în plus a solidarităţii şi unităţii europene şi a coordonării strânse în susţinerea poporului ucrainean în faţa războiului declanşat de Federaţia Rusă.

 

„Preşedintele României a subliniat importanţa menţinerii sprijinului european pentru Ucraina pe toate palierele, evidenţiind în acest sens şi acţiunea solidară şi multidimensională a României, ca stat vecin şi prieten, contribuind atât pe palierul umanitar şi economic, cât şi în ceea ce priveşte creşterea conectivităţii, facilitarea transportului de cereale sau avansarea parcursului european. El a mai susţinut necesitatea de a menţine presiunea asupra Federaţiei Ruse, inclusiv prin adoptarea de sancţiuni suplimentare. Preşedintele României a transmis Preşedintelui Volodîmîr Zelenski sprijinul ţării noastre pentru formula de pace”, mai arată comunicatul de presă.

La rândul său, preşedintele Zelenski a transmis aprecierile poporului ucrainean pentru sprijinul oferit de statele Uniunii Europene atât în plan bilateral, cât şi la nivelul UE şi a exprimat convingerea că acest sprijin va continua să fie la fel de puternic, conform sursei citate.

ŞTIREA INIŢIALĂ – „Prezenţa preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski la la reuniunea extraordinară a Consiliului European este un semn al angajamentului nostru european şi al sprijinului puternic pentru Ucraina şi cetăţenii acestei ţări. Am reiterat sprijinul multifuncţional al României atâta timp cât este nevoie”, a scris Klaus Iohannis, joi pe Twitter.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a participat joi la Consiliul European de la Bruxelles.

 

El a explicat, înaintea întrunirii că vor fi discuţii despre Ucraina, în prezenţa omologului ucrainean Volodimir Zelenski şi vor exista întâlniri în formate restrânse cu acesta, iar el va participa în primul grup care se va întâlni cu liderul ucrainean.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@news20.ro.

spot_imgspot_img