US Open: Când va avea loc meciul Soranei Cîrstea din turul doi – Programul de joi al sportivilor români – Tenis

​Organizatorii de la US Open au anunțat programul zilei de joi, 2 septembrie. Duelul dintre Sorana Cîrstea și Shelby Rogers va avea loc pe terenul 11.

Conform site-ului oficial al ultimului Grand Slam al anului, meciul dintre Cîrstea (39 WTA) și Rogers (SUA, 43 WTA) va fi al treilea al zilei de pe această arenă (după Kontaveit vs Teichmann și Karatsev vs Thompson) și va începe în jurul orei 22:00 (ora României).

Duelul va fi transmis în direct pe Eurosport.

Sorana Cîrstea și Shelby Rogers s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA: în semifinalele de la Rio de Janeiro 2016, americanca s-a impus cu 6-4, 6-4.

Mai au loc joi:

Terenul 13 – Meciul 3: Irina Begu/Andreea Mitu (România) vs Caroline Garcia/Nadia Podoroska (Franța/Argentina)

Terenul 7 – Meciul 2: Monica Niculescu/Elena Ruse (România) vs Polona Hercog/Anastasija Sevastova (Slovenia/Letonia) 6-1, 2-3 (întrerupt din cauza furtunii)

Terenul 7 – Meciul 5: Raluca Olaru/Nadiya Kichenok (România/Ucraina, favorite 12) vs Sania Mirza/Coco Vandeweghe (India/SUA)

Terenul 8 – Meciul 5: Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania, favoriți 6) vs Marton Fucsovics/Stefano Travaglia (Ungaria/Italia).

US Open se desfășoară în perioada 30 august – 12 septembrie și este ultimul Grand Slam al sezonului 2021 din tenisul mondial. Principalii favoriți la câștigarea competiției sunt Ashleigh Barty și Novak Djokovic. Campioni la ediția trecută s-au încoronat Naomi Osaka și Dominic Thiem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *