USA: Rhode Island își schimbă numele: “Trebuie eliminat sensul rasist” – International

Guvernatorul democrat al statului american Rhode Island, situat pe coasta de est a țării, tocmai a decis să schimbe numele entității federale, cu scopul de a elimina orice legătură cu trecutul scalavagist şi rasist, potrivit Il Giornale, citat de Rador.

Guvernatorul de stânga, Gina Raimondo a rescris, printr-un ordin executiv, numele oficial al statului, datând din anul înființării sale, 1636.

Schimbarea are loc în aceste zile marcate de protestele internaționale în memoria lui George Floyd și a minorităților etnice oprimate de albi, precum și de impulsul unei petiții, lansată pe Change.org, pentru schimbarea numelui Rhode Island și care a strâns peste 7.250 de semnături în ultimele două săptămâni.

În detaliu, măsura adoptată în urmă cu două zile de Raimondo, anunțată de guvernator pe Twitter, rescrie numele statului pe documentele guvernamentale, înlocuind denumirea istorică „Rhode Island and Providence Plantations” cu mai simplul „Rhode Island”.

Ca urmare a deciziei exponentului partidului democrat, noua denumire a entității federale va trebui să apară pe misivele oficiale ale executivului de stat și pe toate site-urile agențiilor locale.

În ceea ce privește motivele schimbării numelui, Raimondo a invocat necesitatea eliminării rasismului care există la nivel individual și instituțional în propriul stat.

Eliminarea cuvintelor „Providence Plantations” din denumirea oficială a entității federale este menită, au remarcat politicienii progresişti, să anuleze toate referirile la perioada în care sclavii negri sufereau pe plantațiile americane de bumbac și tutun.

Ironia sorţii face ca Rhode Island să fi fost prima colonie britanică din America care a abolit sclavia în 1652. Cu toate acestea, pe teritoriul statului, exploatarea negrilor a continuat să se perpetueze până la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Strategia revizionistă a democraților din Rhode Island, după intrarea în vigoare a ordinului executiv mai sus menționat, nu pare să înceteze. Următorul pas va fi organizarea unui referendum de stat care vizează obținerea unui consens popular cu privire la schimbarea numelui de tristă amintire. Votul va avea loc în noiembrie, pentru a coincide cu alegerile prezidențiale și ce cele pentru Congresul de la Washington.

Primul semnatar al proiectului de lege privind organizarea referendumului pentru schimbarea numelui este Harold Metts, în prezent singurul membru negru al Senatului din Rhode Island. Potrivit lui Metts, termenul „Plantations” are un sens „terifiant”, deoarece amintește trecutul rasist și tragic al Statelor Unite.

În realitate, clarifică presa americană, în trecut a existat deja un vot în care cetățenii locali au fost chemați să se exprime cu privire la eliminarea cuvintelor „Providence Plantations” de pe numele oficial al entității federale, dar în acea ocazie, adică în 2010, propunerea a fost respinsă de aproximativ 78% dintre alegători.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *